VIDEO Peste 30 de răniți la Barcelona. Două autocare s-au ciocnit pe o arteră foarte circulată

VIDEO Peste 30 de răniți la Barcelona. Două autocare s-au ciocnit pe o arteră foarte circulată

(Sursa foto: X)

Până acum nu a fost comunicată naționalitatea victimelor, dar se știe că în autocare se aflau turiști. Patru persoane sunt în stare gravă.

Două autocare s-au ciocnit pe o arteră intens circulată din Barcelona. Accidentul s-a produs luni și s-a soldat cu cel puțin 34 de persoane rănite. Patru oameni sunt în stare gravă, au transmis serviciile de urgențe medicale din regiunea Catalonia, relatează AFP.

Unul dintre răniți a rămas încarcerat în urma impactului într-unul dintre autocare, dar a fost scos de către salvatori și transportat la spital: „Au preluat circa 34 de persoane afectate, dintre care patru în stare critică”.

Citește și: VIDEO Clipe de panică în Germania! O mașină a făcut mai multe victime după ce a intrat cu viteză în mulțimea de oameni

Cum s-a produs accidentul din Barcelona

Impactul a avut loc pe bulevardul Diagonal, o arteră importantă din oraș. În imaginile care au fost postate în mediul online se observă momentul coliziunii dintre cele două autocare.

Potrivit martorilor, unul dintre autocare l-a lovit pe celălalt din spate, iar acesta a lovit un copac, notează jurnalul catalan La Vanguardia.

La fața locului au fost trimise 19 ambulanțe. Până acum autoritățile nu au comunicat informații privind naționalitatea victimelor, dar se știe că răniții sunt turiști care călătoreau la Barcelona.

Citește și: Fost jucător de la FCSB, mort la doar 19 ani! Luca Manolache ar fi făcut infarct într-o benzinărie: „Avea probleme serioase de sănătate”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri