VIDEO - Polițiștii au găsit jumătate de tonă de soluții toxice care erau folosite pentru accelerarea creșterii și coacerii legumelor

Polițiștii au găsit jumătate de tonă de soluții toxice care erau folosite pentru accelerarea creșterii și coacerii legumelor

(Sursa foto: Știrile Kanal D)

O adevărată bombă chimică a fost dezamorsată de polițiști, după o amplă operațiune în Buzău și Ilfov care a scos de pe piață aproape o jumătate de tonă de substanțe toxice. Soluțiile interzise erau folosite pentru grăbirea creșterii și coacerii legumelor de doi producători din Buzău. Fermierii au folosit chimicalele în concentrații chiar și de 8 ori mai mari, iar legumele erau vândute și pe rafturile pentru produse BIO din supermarketuri.

Substanțele găsite și folosite pentru creșterea mai rapidă a legumelor sunt de tipul Ethrel, substanță destul de periculoasă pentru consum.

Substanțe toxice găsite de polițiști la producătorii de legume

Iuliana Bunilă, corespondent Kanal D, ne aduce mai multe informații.

„Dau cu anumite substanțe, Ethrel, care într-un timp record roșia se înroșește să fie bună de mâncat, dar de fapt este otravă pentru consumatori”, spune un legumicultor.

Citește și: VIDEO- Românii consumă cele mai puține fructe și legume la nivel european

Așa au procedat și cei doi legumicultori din Glodeanu Sărat, un bărbat de 52 de ani și nepotul lui, de 21 de ani.

Fermierii au folosit inclusiv Ethrel, una dintre substanțele interzise în România, în concentrații de opt ori mai mari decât limitele normale.

Citește și: VIDEO- Au apărut primele cireșe. Pofticioșii trebuie să bage adânc mâna în buzunare pentru un kilogram

Polițiștii au descoperit că cei doi buzoieni își procurau chimicalele de la un bărbat din Ilfov, care le introducea ilegal în țară.

Mascații l-au depistat în flagrant pe furnizor. Bărbatul transporta 200 de sticle și 210 de pungi cu substanțe toxice neomologate în România. A doua zi, oamenii legii au depistat alte recipiente cu soluții interzise, într-o autoutilitară parcată în curtea mănăstirii Cernica, din Ilfov.

Citește și: VIDEO- Uleiul de floarea-soarelui din Ucraina este pe lista importurilor interzise

Doi buzoieni au folosit abuziv o substanță toxică, interzisă în România, pentru creșterea accelerată a legumelor

Se pare că legumele toxice erau vândute în depozite engross și ajungeau apoi în supermarket-uri, unde erau comercializate în rafturile cu produse BIO.

Citește și: Delicii culinare cu ajutorul blenderului. De ce este esențial în bucătărie

„Mâncăm numai roșii stropite de la Glodeanu. Ei nu mănâncă tot așa? Nu a murit nimeni”, spun locuitorii.

Citește și: VIDEO- Comercianții vând mere „românești”... din Polonia

Ethrelul este o substanță toxică interzisă în Uniunea Europeana, care forțează legumele, în special roșiile, să se coloreze în câteva ore. Pericolele sunt însă uriașe.

Citește și: VIDEO- Ungaria se luptă cu inflația. Guvernul introduce promoții obligatorii în magazine

Cei doi legumicultori din Buzău și cel care le furniza substanțele chimice sunt cercetați în libertate.

Poliţiştii au ridicat, în urma perchezițiilor, 400 de litri și 144 de kilograme de produs solid.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri