Un muncitor a reușit să inunde o stradă din Brașov după ce a lovit cu mașina un hidrant. Apa a țâșnit ore în șir.
„A fost potop pe o stradă din Brașov, dar nu din cauza ploilor, ci a unui muncitor care a lovit un hidrant. Bărbatul a intrat cu mașina în el și l-a rupt, iar din asfalt a apărut un jet de apă înalt de câțiva metri. Apa a țâșnit câteva ore, iar sute de mii de litri de lichid s-au scurs pe șosea”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Inundație în Brașov după ce un muncitor a lovit un hidrant
O fântână arteziană înaltă de trei metri a apărut din senin, pe o stradă din acest cartier din Brașov. Era ora nouă dimineața când Compania Apa a fost anunțată că un hidrant a fost rupt. Ajunși la fața locului, angajații au aflat că de vină pentru haosul creat ar fi un șofer.
„Este vorba despre un hidrant care a fost rupt de către lucrătorii de la Electrica care executau niște lucrări în zonă. Au rupt hidrantul în urma unor manevre cu niște mașini de pietriș”, a explicat purtătorul de cuvânt al Companiei Apa Brașov.
Citește și: VIDEO- Vreme apocaliptică în Australia. Furtuna a devastat totul în cale/ În Brazilia este caniculă
A urmat o misiune contra cronometru pentru limitarea pagubelor. Ca să ajungă la robinetul de lângă hidrant, angajații companiei Apa au fost nevoiți să spargă asfaltul.
„La mai bine de o oră de la începerea avariei, angajații de la Compania Apa încă lucrează să oprească această fântână arteziană, însă marea problemă este că toată apa s-a scurs pe șosea”, a transmis Adrian Jătăreanu, corespondentul Știrilor Kanal D.
Pentru că temperatura exterioară era foarte scăzută, probleme au avut și șoferii. Aburii emanați au acoperit drumul ca o ceață densă.
Apa a fost oprită în zonă vreme de patru ore, până când specialiștii au reușit să remedieze avaria. Marea problemă este că sute de mii de litri de apă s-au pierdut în urma acestui incident.
„Pentru 30 de minute se pierd aproximativ o sută de metri cubi.
Reprezentanții Electrica au transmis, într-un comunicat, în scris, că muncitorul era angajat la o firmă cu care au contract și că respectiva companie va suporta reparațiile.
„Am 11 ani de experiență în presă, iar de 5 ani sunt corespondent al Știrilor Kanal D, la Brașov. De când fac parte din echipa Kanal D simt că am evoluat foarte mult pentru că aici am avut parte de
libertate de creație totală, nu mi-au fost impuse reguli legate de felul în care ar trebui să îmi fac meseria și am primit ajutor ori de câte ori am avut nevoie.
Am descoperit aproape în fiecare zi locuri și oameni noi, am transmis în direct de la evenimentele importante din zona Brașovului, și nu numai, am descoperit fața urâtă a României, dar am prezentat și poveștile multor români care fac cinste țării noastre.
Se spune că profesia de jurnalist rămâne în sânge, chiar dacă viața unui reporter este imprevizibilă. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă, nu există acel program standard de muncă de la 9.00 la 17.00 și mai mereu stăm în gardă și ne mobilizăm rapid atunci când în zonă se întâmplă evenimente neprevăzute. Indiferent de distanță, vreme, obstacole continuăm să transmitem informațiile relevante și corecte către publicul Kanal D”.