VIDEO „Povestea mea a început înainte de a cânta”. Floricel de la Alexandria, o nouă etapă în carieră

Floricel de la Alexandria, cunoscut până acum din lumea petrecerilor și a evenimentelor muzicale, face un pas important în cariera sa, lansându-se ca artist solo.

Artistul a povestit că pasiunea pentru muzică a apărut încă din copilărie, deși inițial a fost pasionat de fotbal, pe care l-a practicat de la vârsta de 8 ani. La 10 ani a început să cânte, însă nu la evenimente, ci mai mult în cercul prietenilor și acasă, unde studia și repeta. Primul său moment pe scenă a fost la o petrecere din cartierul său din Alexandria, unde a fost invitat să cânte spontan, un moment plin de emoții și entuziasm.

Citește și: VIDEO Irina Maria Birou, colaborare cu Armin Nicoară

Floricel de la Alexandria subliniază că familia și prietenii au fost mereu alături de el, oferindu-i susținere necondiționată. Totuși, artistul recunoaște că cel mai mare sacrificiu pe care îl face este timpul pierdut alături de cei dragi — părinți, soție și copii — din cauza programului încărcat. 

Citește și: VIDEO „Destinul te duce acolo unde trebuie”. Celia, despre revenirea în țară

Deși timpul petrecut cu familia este limitat, Floricel de la Alexandria încearcă să se împartă între carieră și cei mici, care îl primesc cu bucurie după cântări. El povestește cu drag cum se joacă și petrec timp împreună, încercând să recupereze anii în care a lipsit.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri