Românii se confruntă cu o scădere dramatică a puterii de cumpărare, iar acest fenomen afectează direct comportamentul consumatorilor în magazinele alimentare.
Deși rafturile sunt pline de produse la ofertă, clienții evită tot mai des să le cumpere, chiar și atunci când prețurile sunt reduse cu până la 50%, din cauza termenului apropiat de expirare.
Noile măsuri fiscale, creșterea prețurilor la energie electrică și costurile mari ale întreținerii au lăsat buzunarele românilor tot mai goale. „Deși produsele sunt la ofertă, prețurile rămân foarte mari pentru noi. Pe ce cumpăram cu 100 de lei acum trebuie să plătim 300”, spun cumpărătorii.
Mulți aleg să reducă cantitățile cumpărate și să se limiteze strict la produsele de bază, renunțând la orice surplus, chiar dacă acesta este la preț redus.
Situația nu este una izolată, ci reflectă o tendință la nivel european. Datele Eurostat arată că aproape unul din zece europeni nu-și poate permite o masă decentă, iar România se situează pe locul trei în acest top, după Bulgaria și Slovacia.
Comercianții recunosc că produsele la ofertă se vindeau mult mai bine în trecut, iar acum acestea rămân pe stoc și, în cele din urmă, sunt aruncate. Specialiștii avertizează că această situație va agrava problema risipei alimentare, într-un context în care tot mai mulți oameni nu își permit să cumpere nici măcar produsele reduse.