La Casa Regală a romilor pregătirile de Paști au intrat pe ultima sută de metri. Se lustruiește, se gătește, se probează! E forfotă cât pentru o încoronare!
Dorin Cioabă, regele cu stil, își face ordine în garderobă pentru Paște. Palăriile de sărbătoare sunt aliniate ca o colecție de artă – una pentru Înviere, una pentru masa festivă și, probabil, una doar pentru un selfie.
În timp ce majestatea se ocupă de modă, Sighișoara- regina bucătăriei, sparge ouale pentru pască. Are seriozitatea unui dirijor care ridică bagheta, Doar că, în loc de orchestră, are în jurul ei tăvi, făină și o nora harnică.
Mara, nora regelui, este mâna dreaptă a Sighișoarei. Dă o tură prin bucătărie, apoi una prin sufragerie cu cârpa, căci palatul trebuie să strălucească mai tare ca ouăle aurite din vitrină.
Iar ouăle... nu sunt orice ouă! Dorin Cioabă le pictează personal. Misiune specială: oul de struț trebuie să stea, regal, într-un pocal aurit, cu steagul romilor pictat la milimetru. Tradiție și stil, pe aceeasi masa
După o zi întreagă de frământări și pregătiri, Sighișoara își ia o pauză binemeritată. Recent a descoperit pianul, iar acum între doi cozonaci, mai cântă o romanță. Atmosfera e festivă, chiar și înainte de sărbătoare.
Meniul a fost stabilit din timp și este unul regal. Porcii au fost sacrificați, iar afumăturile făcute în stil romano au fost atent curățate de mucegaiul nobil.
La masa de Paștă Familia Cioabă așteaptă nu mai putin de 25 de persoane.