VIDEO Preot din județul Bihor, acuzat de abuz sexual asupra unei fetițe de 10 ani

Autoritățile au fost alertate de directorul școlii unde fetița studiază și de consilierul acelei unități de învățământ.

Un caz revoltător zguduie comunitatea din comuna Șuncuiuș, județul Bihor, după ce un preot paroh a fost acuzat de agresiune sexuală în formă continuată asupra unei fetițe de 10 ani. Potrivit anchetatorilor, abuzurile s-ar fi petrecut pe o perioadă de aproximativ doi ani.

Citește și: Un copil de 14 ani a fost arestat preventiv pentru viol. Este acuzat că a abuzat o fetiță de 4 ani

Ancheta a fost declanșată în primăvara acestui an, după ce directorul școlii pe care o frecventează minora, împreună cu consilierul unității de învățământ, au alertat autoritățile. În urma investigațiilor, preotul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior plasat sub control judiciar.

Instanța a impus mai multe restricții preotului, printre care interdicția de a se apropia la mai puțin de 50 de metri de locuința victimei, de a părăsi județul Bihor și de a lua legătura cu martorii din dosar.

În paralel, Episcopia Ortodoxă Oradea a decis suspendarea preotului din funcție, iar acesta a depus deja o cerere de pensionare.

Citește și: Ce a pățit după gratii profesorul de sport condamnat la 15 ani pentru abuzul repetat asupra unei eleve. "N-a avut nicio șansă"

Autoritățile continuă cercetările pentru a asigura dreptatea și protecția victimei.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri