Președintele Klaus Iohannis, despre tragedia în urma căreia doi tineri au murit la Saga Festival: „Ne pare rău tuturor că se ajunge la astfel de excese”
Președintele Klaus Iohannis a efectuat marți o vizită la o școală din Buzău, acolo unde a susținut o conferință de presă.
„Este o tragedie și ne pare rău tuturor că se ajunge la astfel de excese, e nevoie ca organizatorii să fie mai fermi. Dacă vrem să mergem la rădăcină, este nevoie de educație. Mă însoțește și ministrul de Interne și sunt convins că are deja o abordare”, a transmis președintele Klaus Iohannis în cadrul unei conferințe susținută la o școală din Buzău.
Președintele Iohannis, vizită la o școală din Buzău
„Suntem într-o etapă în care încercăm să îmbunătățim întregul cadru pentru școli cu abordări mai acuale. Educația pentru mediu este parte importantă în programul România Educată. Avem aici o școală care aplică foarte multe din ceea ce ar trebui să se găsescă în școli”,
„Această școală, școala 11 din Buzău, pune un accent deosebit pe educație pentru mediu, pe economie circulară, există o seră didactică și multe proiecte. Felicitări echipei și conducerii școlii și o apreciere specială pentru elevii care participă. Este important că tânăra generație e preocupată de mediu", a mai declarat Klaus Iohannis.
VIDEO: Urmărește declarațiile făcute de președintele Klaus Iohannis