Guvernul ar putea introduce tariful dinamic pentru consumul de energie.
După expirarea plafonării prețurilor la energie electrică, românii ar putea beneficia de o soluție inovatoare pentru a-și reduce facturile: tariful dinamic. Această facilitate, care ar putea fi introdusă oficial printr-o ordonanță de guvern chiar luna aceasta, le va permite consumatorilor să plătească prețuri mai mici pentru curentul electric consumat în anumite intervale orare, atunci când producția de energie este foarte mare.
Prețuri mai mici la curent, în funcție de oră
Tariful dinamic se activează în intervale orare specifice, în special între orele 11:00 și 15:00, când producția de energie, în special cea fotovoltaică, atinge cote ridicate. În aceste momente, prețul energiei poate scădea aproape la jumătate față de tariful obișnuit. De exemplu, consumatorii din București pot plăti sub 90 de bani pe kWh, ceea ce poate însemna o reducere a facturii între 80 și 260 de lei, în funcție de consum.
Un furnizor de pe piața românească a implementat deja acest concept, iar în curând toți furnizorii vor fi obligați să ofere tarife dinamice la cererea clienților, conform unei directive europene ce va fi transpusă în legislația națională.
Cei mai avantajați de această măsură vor fi pensionarii, persoanele care lucrează de acasă și cei care dețin electrocasnice inteligente, capabile să fie programate să funcționeze în intervalele cu tarif redus.
Astfel, mașina de spălat, uscătorul sau alte aparate pot fi setate să funcționeze în timpul zilei, când energia este mai ieftină.Totuși, există nemulțumiri legate de faptul că intervalul cu prețuri reduse este fix în mijlocul zilei, când mulți consumatori nu sunt acasă. Aceasta poate duce la situații paradoxale, cum ar fi pornirea aparatelor de aer condiționat în lipsa utilizatorilor, ceea ce nu este eficient din punct de vedere al consumului.
Explicația pentru alegerea acestui interval este legată de producția mare de energie fotovoltaică în timpul zilei, mai ales în sezonul cald (martie-octombrie). În această perioadă, surplusul de energie poate duce chiar la prețuri negative, iar lipsa capacităților suficiente de stocare face ca producătorii să prefere injectarea energiei în rețea.
Tariful dinamic va putea fi solicitat doar de către clienții care au instalate contoare inteligente, care permit măsurarea consumului în intervale orare diferite.