Prima zi de școală ar putea deveni zi liberă pentru părinți.
Prima zi de școală ar putea fi liberă pentru părinți, după ce Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă care prevede acordarea unei zile libere la deschiderea anului școlar pentru familiile cu copii în învățământul preșcolar, primar și gimnazial. Proiectul a fost considerat aprobat automat după expirarea termenului de dezbatere, pe 3 decembrie, și urmează să fie trimis la Camera Deputaților, care va avea votul final.
Prima zi de școală, liberă pentru părinți. Propunerea merge la Camera Deputaților
Inițiativa aparține senatorului PSD Claudiu-Daniel Catană și stabilește că părinții beneficiază de o zi liberă în prima zi a noului an școlar, pentru a-și putea însoți copiii la grădiniță sau la școală. În expunerea de motive, parlamentarului subliniază că începutul școlii este un moment important pentru întreaga familie. „Deși această zi este încărcată de emoții, fiecare copil o poate trăi diferit.