Anca Ciota ne spune cum va fi vremea la noapte și mâine dimineață.

Prognoza meteo pentru 14 februarie

Citeste si: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate- wowbiz.ro

„Astăzi, valorile termice au continuat să scadă. A plouat pe alocuri în sudul şi în estul ţãrii. În centru au fost condiții pentru lapoviță si ninsoare, iar la munte a nins. Maximele s-au încadrat între 3 şi 13 grade.
La noapte, valorile termice vor fi în scădere faţă de nopţile precedente, iar în regiunile intracarpatice se vor apropia de normele climatologice; astfel, minimele vor fi cuprinse în general între -7 şi 3 grade. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorãri în estul şi sud-estul teritoriului, unde izolat vor fi precipitaţii slabe predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în jumătatea de sud a Moldovei, Bărăgan şi Dobrogea. Pe suprafeţe mici vor fi condiţii de ceaţă.
Mâine, vremea va fi în general frumoasă, cu valori termice mai ridicate decât cele specifice datei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Excepţie vor face regiunile sud-estice şi estice, unde temporar cerul va fi noros, iar în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi estul Munteniei vântul va avea unele intensificări (viteze la rafalã în general de 40...50 km/h), iar ploi slabe vor fi pe suprafeţe mici. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 14 grade. Dimineaţa, pe suprafeţe mici, se va semnala ceaţă.
În Muntenia, cerul va fi mai mult senin.
Maximele ajung la 13 grade in Pitești și 11 grade la Călărași.

În Transilvania va fi o zi cu atmosfera însorită în mare parte.
Se vor înregistra 9 grade in Sibiu, 10 grade la Târgu-Mureș.
În Moldova, cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare. Temperaturile din regiune vor atinge 8 grade Celsius în Iași, 7 grade în Botoșani.
În vestul țării ziua de mâine aduce atmosferă însorită. Se vor înregistra 12 grade în Timișoara și 9 grade în Baia Mare.
În Oltenia avem parte de vreme plăcută și însorită. Maximele ajung la 13 grade Celsius în Slatina și 14 grade la Drobeta Turnu Severin.
În Dobrogea va fi o zi închisă. Cerul va fi acoperit în mare parte de nori, iar termometrele vor indica 8 grade la Sulina și 7 grade Celsius la Constanța.
În Capitală, cerul a fost mai mult noros, trecător a plouat slab. Temperatura maximă a ajuns la 10 grade.
La noapte, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă, în scădere faţă de nopţile anterioare, va fi de 3 grade.
Mâine, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice se vor situa peste cele specifice datei.
Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări după-amiaza. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 13 grade.

La munte, vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice se vor situa în continuare uşor peste normele perioadei. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea, se va semnala pe alocuri ceaţă, atât pe văi şi în depresiuni, cât şi pe creste unde va fi asociată cu depunere de chiciură”, a transmis Anca Ciota.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si