După război mulți viteji se arată. Sunt vorbe potrivite mănușă mai marilor din Poliția Română, care au ținut să dovedească într-o dimineață de miercuri ce lupta aprigă duc cu șoferii care urcă băuți sau drogați la volan. Au scos în stradă zeci de agenți luptători, înarmați, mascați, câini care să depisteze substanțe interzise și au chemat spre acțiune. Doar șoferii drogați au lipsit din peisaj. Probabil cei mai mulți se refac după weekend-ul tumultos petrecut în cluburile de pe litoral.
Miercuri dimineața, abia se crăpase de ziuă când un bulevard din Capitală, pe unde intră toți cei care vin de pe litoral, s-a umplut de agenți de la rutieră, păziți de luptători mascați, care au început să oprească toate mașinile. Privind imaginile, am putea băga mâna în foc că suntem martorii unui scenariu de film mafiot sau că urmează să vedem pe viu capturarea unor traficanți de droguri de speriat.
"Nici pe departe, însă bănuiesc că motivația ține într-adevăr și de faptul că ultimele evenimente au adus o presiune, inclusiv mediatică, pe poliție"
Și-a bănuit bine omul, a fost un simplu exercițiu de imagine gândit de mai marii din poliție să dovedească lumii cât de aprigi sunt în lupta cu stupefiantele, evident, după ce s-a derulat sub ochii lor nepăsători un măcel pe șosea.
"Băuturi alcoolice, alte substanțe de natură a afecta capacitățile de condus"
Au fost mânați în misiunea de capturare a drogaților la volan, agenți de la rutieră, dar au fost scoși în stradă și mascații, chiar și un câine special antrenat să depisteze substanțele interzise, dar puțin buimac când a văzut atâta agitație în zor de
zi.Acest șofer, a cărui mașină a fost răscolită, ar avea un pont pentru armata de polițiști aflată la vânătoare de consumatori.
"Asta se face sâmbătă de dimineață, duminică, păi nu marți și miercuri, nu găsesc pe nimeni, așa nu, nu mai sunt, atunci se droghează lumea, pe alcool merge la discoteci, stați degeaba, nu prindeți nimic, cum mergeți la pește, nu primiți nimic"
Evident, când toate reflectoarele au fost pe acțiune, nu a lipsit din peisaj controversatul drug test, pe care agenții din Vama Veche nu l-au avut când l-au oprit, seara, în trafic, pe teribilistul care a ucis vieți. Iar unul dintre agenți ne explică ce obligații au atunci când suspectează că un șofer a consumat droguri, nemaivorbind de cazul în care găsesc în mașină astfel de substanțe, cum s-a întâmplat la Constanța.
"- Dar în situația în care nu există un drag test și aveți suspiciunea
- Solicităm, există drug test, solicităm de fiecare dată când avem suspiciunea, efectuăm testările, ca să fim noi sigur"
Iar dacă au aparat sau dacă individul refuză testarea, este dus la medicină legală, pentru analize de sânge, nu lăsat liber să facă prăpăd pe șosele.
Nu știu care este motivul pentru care tinerii consumă aceste substanțe, dar nu sunt beneficii, nu aduc niciun beneficiu, așa că nu consider că au vreo importanță și că ar trebui să fie pe piață
Una peste alta, la acțiunea mamut de dimineață, a luat parte și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General de Poliție, care a venit în fața camerelor de filmat să anunțe marea realizare, un bilanț pe tot anul mai exact, căci în această dimineață captura nu a fost pe măsura așteptărilor. Sindicaliștii din poliție recunosc că nu era momentul pentru o astfel de demonstrație.
"Este o acțiune credibilă, o risipă și o demonstrație despre cum să nu folosești resursa umană și resursele avute la dispoziție. A fost un mesaj subliminar că noi, de fapt, avem drag teste și că totul este în regulă, suntem pe fază, suntem cu ochii pe, cum spunea dl. Vela, suntem cu ochii pe traficanți, dar, din păcate, nu cu mâna pe ei, ci doar cu ochii"
Iar una dintre dovezile vii în acest sens vine, culmea, tot de la Constanța, unde mai mulți interlopi s-au filmat la o nuntă, în timp ce consumau stupefiante. Ca să nu mai vorbim de festivaluri și de cluburile tixite de lume la sfârșit de săptămână, unde nu mai e niciun secret pentru nimeni că se consumă substanțe interzise, iar cei care cad pradă sunt tot mai tineri. Din păcate, fenomenul a luat o amploare destul de mare în ultimii ani și nicio autoritate nu a avut un plan concret de combatere, pentru că pliantele împărțite nu dau prea mari emoții nici traficanților, nici consumatorilor.