VIDEO Reacții controversate după intrarea noului concurent în „Casa iubirii”. Cine este Casian: ”Cineva de impact”
Un nou băiat a intrat în ”Casa iubirii”, gata să își găsească sufletul pereche. A stârnit deja controverse.
Surprize, după surprize pentru concurenții și telespectatorii emisiunii „Casa iubirii”. În gala de duminică, în urma voturilor dintre concurenți și ale celor din fața micului ecran, Bogdan a părăsit competiția.
Însă acum, în locul lui, a intrat în ”Casa iubirii” un alt băiat. Casian are 25 de ani și, deși a ieșit recent dintr-o relație, este pregătit de o alta.
Și nu doar atât, dar deja, de la prima sa apariție, a stârnit controverse, atât în rândul fetelor, cât și în rândul băieților.
În fața fetelor, care l-au catalogat un bărbat cu tupeu, care-și dorește să domine, tânărul a vorbit despre el în linii mari, apoi a spus și ce așteptări are de la experiența de la Kanal D.
Vrea o fată feminină și calmă, alături de care să construiască ceva matur și care să îi ofere exclusivitate.
Casian: Am 25 de ani, sunt scorpion, sunt antrenor personal, sunt din Mediaș, județul Sibiu, un orășel mai mic. Ultima relație a fost acum o lună, o lună și un pic. Acum în ultimele săptămâni cât de cât v-am urmărit, nu m-am mai uitat la televizor de vreo 4-5 ani, m-am axat mai mult pe dezvoltarea mea.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Rebecca: Cât timp ați fost împreună? De ce v-ați despărțit?
Casian: Doi an și un pic. Pur și simplu nu mai funcționa.
Rebecca: Ai un top trei?
Casian: Nu pot să zic că am un top trei. Am fete pe care le simpatizez într-un fel sau altul și am fete pe care nu le simpatizez, am fete pe care le-am văzut că sunt mai apropiate de unii băieții, iar acolo e clar un mare nu. Îmi place exclusivitatea. Prima dată vreau să vă cunosc, în realitate arătați diferit, la televizor puțin mai diferit.
Julia: Ce cauți la femeia de lângă tine?
Casian: În primul rând, feminitate. Nu sunt un om care să mă cert și nu-mi place drama. Problemele se pot rezolva într-un mod matur.
Citește și: VIDEO Patrick dă cărțile pe față. De ce nu a putut forma Virginia un cuplu cu Moldo: ”Nu era de ajuns”
Din discuția avută de Casian cu fetele au putut vedea frânturi și băieții. Nu au auzit nimic și nici nu l-au cunoscut pe noul concurent, dar asta nu i-a împiedicat să aibă tot felul de reacții.
Cu toți și-au dat cu părerea ba despre meseria lui, ba despre felul în care arată, dar mai ales despre prima lui apariție la TV, stilul său vestimentar nefiind pe placul celor aflați deja în competiția iubirii.
Băieții: ”A intrat în șlapi!”/ ”Mă, e băiat?”/ ”Are unghiile făcute?”/ ”Bine că le are tăiate”/ ”Nu are păr pe picioare”/ ”Dar ce e cu ținuta asta?”/ ”Dar pare mic de înălțime”/ ”Pare sportiv după gambe sau fost sportiv”/ ”Eu zic 100% că e cineva de impact”.