VIDEO Reacții năucitoare după imaginile abuzului din gimnastică. Apar acuzații de abuz în jurul antrenoarei Camelia Voinea

După ce au apărut imagini șocante în care antrenoarea Camelia Voinea este surprinsă în timp ce își chinuia fiica minoră, gimnasta Sabrina Voinea, situația a escaladat.

La mai bine de opt ore de la apariția imaginilor, Sabrina Voinea a postat un mesaj video pe rețelele sociale în care neagă orice fel de abuz. Cu toate acestea, mesajul nu a fost rostit liber, ci citit stângaci de pe telefon, cu ezitări care au ridicat numeroase semne de întrebare. În text, sportiva afirmă: „Nu am fost niciodată constrânsă sau abuzată. Aici, în spatele meu, se află rezultatele și medaliile care au fost obținute.

Este trist că oamenii din gimnastică scot la iveală imagini de acum 10 ani și încearcă să ne dezbine.”

Psihologul Elena Ungureanu, analizând imaginile, a remarcat o detașare a gimnastei, sugerând că aceasta ar fi fost antrenată să citească un mesaj scris, iar cuvintele nu reflectă neapărat sentimentele ei reale. Specialista avertizează că fata poate fi în continuare manipulată sau chiar șantajată, iar comportamentul abuziv ar putea continua.

Clubul Sportiv Municipal Constanța, unde Sabrina este legitimată, a emis un comunicat în care se arată mai deranjat de faptul că imaginile au fost filmate și făcute publice după atâția ani, decât de conținutul acestora. Instituția a calificat situația drept un „atac la adresa gimnasticii”.

În schimb, Federația Română de Gimnastică a demarat o anchetă și va convoca săptămâna viitoare Comisia de Disciplină pentru a analiza imaginile și a lua o decizie.

Având în vedere că este vorba despre abuz asupra unei minore, Agenția Națională pentru Sport ar putea sesiza și alte instituții ale statului.

Ion Țiriac, una dintre cele mai cunoscute figuri din sportul românesc, a fost categoric în privința abuzurilor: „Este corect ca un copil să aibă grijă de greutate pentru că dacă vrea să ajungă campion olimpic, e corect. Este corect că un copil să fie manipulat fizic și nu știu ce? Nu, e crimă.”

 

Agenția Națională pentru Sport a condamnat ferm abuzurile din sălile de antrenament și a făcut un apel către toți cei implicați în fenomenul sportiv – părinți, sportivi, antrenori – să nu tolereze astfel de comportamente și să sesizeze autoritățile competente. „Nu mai suntem în anii ’80, nu mai sunt vremurile în care sportul se făcea cu umilință și bătaie”, a declarat un reprezentant al agenției.

Imaginile care au declanșat acest scandal datează de acum 10 ani, iar faptul că au fost făcute publice abia acum ridică întrebări legate de tăcerea celor care au cunoscut situația. Prețul medaliilor și performanțelor sportive pare să fi fost unul îngrozitor, iar dezvăluirile aduc în prim-plan o realitate dureroasă din lumea sportului de performanță.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri