VIDEO - Renunță la mâncare din cauza sărăciei. Românii nu mai mănâncă trei mese pe zi chiar dacă le este foame

Sărăcia cruntă s-a extins în toată Europa. Din cauza banilor, care sunt tot mai puțini, oamenii au renunțat la o nevoie de bază: hrana. În timp ce unii sar peste mese, alții își potolesc foamea cu ce găsesc. Sărăcia se simte intens și în rândul românilor care abia o duc de pe o zi pe alta.

Imaginile sărăciei lucii vin de pe celebra Oxford Street, cea mai faimoasă arteră comercială din inima Londrei, cunoscută odinioară pentru strălucirea și aglomerația care atrăgeau mii de turiști, acum găzduiește o scenă tristă, în care oamenii își găsesc adăpost pe trotuare, acoperiți cu pături sau ambalaje de carton. Printre ei se numără zeci de români.

Nu mai mâncăm trei mese pe zi din cauza sărăciei

Sărăcia se citește și pe chipurile celor care sunt în țară aici, unde sperau într-o viață mai bună.
Pentru Zenovia, supa gratuită pe care o primește zilnic de la o cantină de ajutor social este mană cerească. Altfel, ar fi murit de foame, ne povestește femeia.

Citește și: EXCLUSIV- ”Bursa socială poate fi pentru unele dintre familiile monoparentale un balon de oxigen”- ”Salvați Copiii”, apel către Ministerul Educației care propune condiționarea acordării ajutorului

„- Normal că e bine...

- Ce aveți astăzi la meniu?

- Supă cu carne de pui. Dacă nu era nici ajutorul acesta era o catastrofă. E libertate, dar e sărăcie. Adică bani puțini și mâncarea scumpă”.

Sărăcia i-a făcut pe români să renunțe la una dintre nevoile de bază: hrana. Unii sar peste mese, alții se sacrifică de dragul copiilor.

Unii oameni sunt atât de strâmtorați încât nici nu se mai gândesc la mâncare, ci la alte probleme.

Situația se înrăutățește în toată Europa.

„Conform statisticilor, peste o treime dintre europeni își reduc în mod constant porțile de hrană. Mai exact, 38 la sută dintre aceștia nu au trei mese pe zi. Aproximativ 40 la sută au renunțat să mai cumpere carne, iar 10 la sută apelează la ajutorul ONG-urilor pentru a se hrăni”, a transmis Mădălina Bichir, reporter Kanal D.

Anul trecut, trei din zece europeni spuneau că sar peste o masă, chiar dacă le este foame.


Reporter

Trecut-au trei ani. Trei ani de când am învățat tainele meseriei de reporter. Trei de ani de când am inteles ca pot fi o voce pentru cei care uneori nu se pot face auziți. Mi-am permis luxul sa și greșesc, caci doar asta îmi da ocazia sa fiu cea mai buna varianta a mea in postura de jurnalist de televiziune.

Acum nu-mi mai e teama sa ocolesc subiecte, doar pentru că ar putea să iasă prost sau doar pentru că trebuie să muncesc ceva mai mult. Am inteles ca fără dragoste de meserie nu ai cum sa reusesti și mi-am dat voie sa iubesc sa fiu reporter intr-atât de mult încât seara, când ajung acasă după o zi plină, sa ma uit la materialele mele și sa-mi dau seama ca toată osteneala a meritat.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri