Statiunea balneara Hajduszoboszlo va fi plină ochi de turiști de Crăciun și Revelion. 85% din capacitatea totală este deja rezervată, iar aproximativ 30% dintre oaspeții care au antamat locurile de cazare sunt români. În restaurantul acestui hotel de patru stele, petrecăreții vor dansa și se vor ospăta regește până spre dimineață de Revelion.
„În hotelul nostru turiștii pot să petreacă, de asemenea oriunde în stațiunea Hajduszoboszlo. Nu sunt restricții.
Pot să danseze turiștii? Da, sigur. Nu trebuie să folosească mască, masa este obligatorie doar pentru personalul hotelului”, a spus Tibor Ori, manager hotel.
Citeste si: VIDEO- De Revelion petrecem la cabană
Care sunt costurile
Din cauza pandemiei, anul trecut a fost singurul din ultimii nouă când distracția de Revelion nu a fost organizată în complexul balnear din stațiune. Vecinii maghiari promit să se revanșeze și pun la cale o petrecere pe cinste în bazinele cu apă termală, unde încap o mie de persoane. Trecerea în noul an în costum de baie costă 188 de lei pentru adulți și 135 de lei pentru copii.
„Este o distracție deplină, se sărbătorește de două ori Revelionul, se vorbește în două limbi, este un DJ care vine din Cluj expres pentru oaspeții din România”, a declarat Enyko Levay, reprezentant complex balnear.
Citeste si: Luminițele de Crăciun au acoperit orașul Chicago
Ce spun turiștii
„Restricțiile au fost mult mai reduse în comparație cu România.
Noi obișnuiți cu masca absolut peste tot, spre surprinderea noastră nici măcar certificatul verde nu ne-a fost cerut la intrarea în Ungaria, respectiv in hotel, ceea ce în România nu este permis. ”, a declarat un turist.Citeste si: Ce îi așteaptă pe români în perioada sărbătorilor de iarnă?! Ministrul Sănătății a anunțat restricțiile
Prețuri accesibile
Nu doar lipsa restricțiilor îi atrage pe români dincolo de graniță, ci și prețurile rezonabile.
„Din o sută de euro, pot să își petreacă Revelionul, trei nopți, cazare și cu Revelionul în complexul balnear acoperit”, a spus Eva Pavlogyi, reprezentant hotel.
Înainte de pandemie, în stațiunea maghiară Hajduszoboszlo ajungeau anual 30 de mii turiști români.
Citeste si: VIDEO- Românii aleg să sărbătorească Crăciunul la All Inclusive
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.