Începând de astăzi, toți cetățenii din 85 de țări, inclusiv România, care doresc să călătorească în Marea Britanie, trebuie să obțină o autorizație electronică de călătorie (UK ETA) înainte de îmbarcarea în avion.
Această măsură face parte din noul sistem de control la frontiera Regatului Unit și are scopul de a spori securitatea și eficiența procesului de verificare a pasagerilor.
Procesul de obținere a UK ETA este simplu și rapid. Primul pas este să descărcați aplicația oficială UK ETA, disponibilă gratuit în App Store și Google Play. În aplicație veți găsi un formular care trebuie completat cu datele personale, precum numele, prenumele și o fotografie recentă.
De asemenea, veți răspunde la câteva întrebări legate de eligibilitate, printre care și unele referitoare la antecedentele penale. După completarea formularului, este necesară plata unei taxe de 16 lire sterline (aproximativ 93 de lei).
Răspunsul privind aprobarea autorizației vine, de regulă, în câteva minute, ceea ce înseamnă că nu este obligatoriu să planificați obținerea documentului cu mult timp înaintea călătoriei. Totuși, autoritățile britanice recomandă să aplicați cu cel puțin 3 zile înainte, deoarece unele cereri pot necesita verificări suplimentare.
Această nouă regulă vine să înlocuiască vechile proceduri și să asigure un control mai eficient la frontierele Regatului Unit, facilitând în același timp călătoriile în condiții de siguranță. Pentru mai multe detalii și asistență, puteți consulta site-ul oficial al guvernului britanic sau contacta reprezentanții autorităților de frontieră.
Am intrat in familia KanalD in 2019, direct de pe bancile facultatii. Primul gand a fost - “doamne, cati oameni noi”, iar al doilea “eu nu o sa dau live niciodata”. Cu timpul, oamenii mi-au devenit prieteni iar senzatia dinaintea live-ului - momentul favorit. Aveam sa-mi dau seama apoi ca meseria mă gasise pe mine, iar eu am gasit o echipa in care am putut sa cresc in fiecare zi. Altfel, imi place sa scriu, uneori pictez, rad mult si iubesc oamenii.
Pe mine ma vedeti cand incepe scoala sau cand apare un trend nou in social media. Fac materiale pe educatie si imi place sa vorbesc despre comportamentul tinerei generatii. Imi plac si hainele, asa ca ma ocup si de rubrica “Tu Dai Moda”, vinerea la stirile pranzului.