VIDEO Românii fac ultimele cumpărături până la creșterea TVA

Românii au cumpărat, printre altele, ulei și produse de curățenie.

Înainte de intrarea în vigoare a noilor măsuri fiscale, românii s-au îndreptat în număr mare către supermarketurile din capitală pentru a-și face ultimele cumpărături la prețurile actuale.

De la primele ore ale dimineții, magazinele au fost luate cu asalt, iar coșurile cumpărătorilor erau pline până la refuz. Clienții s-au orientat în special către produse cu termen lung de valabilitate și esențiale: baxuri cu apă, ulei, produse de curățenie, carne în caserole și conserve.

Alegerea acestor produse reflectă dorința consumatorilor de a se proteja de scumpirile ce vor urma.

Citește și: VIDEO Ultimele zile fără scumpiri. Românii se duc în magazine ca să-și facă stocuri

De mâine, TVA-ul va crește de la 19% la 21%, iar cotele reduse de 5% și 9% vor ajunge la 11%. Această majorare înseamnă, de exemplu, o scumpire de aproximativ 2 lei la un coș de cumpărături de 100 lei.

Deși suma poate părea mică, impactul asupra bugetelor românilor este semnificativ, mai ales în contextul în care puterea de cumpărare a scăzut constant în ultimul an.

Mai mult, retailerii avertizează că scumpirile ar putea continua până la finalul lunii septembrie, cu creșteri de prețuri ce pot depăși 10%. Aceste majorări nu vor fi cauzate doar de TVA, ci și de eliminarea plafonului la prețul energiei, ceea ce va influența costurile de producție și distribuție.

Citește și: VIDEO Guvernul impune noi măsuri fiscale de la 1 august. Se așteaptă creșteri de prețuri și taxe pentru români

Sursa foto: Shutterstock.


Reporter

Trecut-au trei ani. Trei ani de când am învățat tainele meseriei de reporter. Trei de ani de când am inteles ca pot fi o voce pentru cei care uneori nu se pot face auziți. Mi-am permis luxul sa și greșesc, caci doar asta îmi da ocazia sa fiu cea mai buna varianta a mea in postura de jurnalist de televiziune.

Acum nu-mi mai e teama sa ocolesc subiecte, doar pentru că ar putea să iasă prost sau doar pentru că trebuie să muncesc ceva mai mult. Am inteles ca fără dragoste de meserie nu ai cum sa reusesti și mi-am dat voie sa iubesc sa fiu reporter intr-atât de mult încât seara, când ajung acasă după o zi plină, sa ma uit la materialele mele și sa-mi dau seama ca toată osteneala a meritat.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri