VIDEO- Roșii românești cu semințe de import. Prețuri mari pentru produse fără gust

Agricultura noastra este una plina de paradoxuri. Roșiile cultivate în pământ românesc nu sunt complet românești , pentru că au fost crescute din sămânță adusă de peste hotare. Așa se explică lipsa gustului de altădată, atunci când roșiile erau dulci și zemoase.

Locul roșiilor dulci și zemoase de pe tarabe a fost luat de roșiile cu gust de hârtie, se plâng oamenii

"Nu mai au gustul ăla de altădată. Parcă nu mai e gustul ăla românesc. Acum e ca in toată Europa...au un gust de hârtie"

Semințele care se folosesc la creșterea tomatelor nu sunt autohtone, ci aduse de peste hotare, din țări ca Olanda, Bulgaria sau Turcia.

Roșii românești pentru că producătorii sunt români

Peste 95% dintre roșiile cultivate în spațiile protejate, respectiv sere și solarii, sunt crescute din semințe de import. Și asta pentru că semințele românești se găsesc cu greu. Țara noastră are doar două bănci de resurse genetice vegetale, una la Suceava și, mai nou, din 2019, una la Buzău.

Fermierii spun că sămânța românească are o perioadă de coacere mai scurtă, astfel că rezistă puțin la raft, cam o zi, după care începe să se înmoaie și își pierde din calitățile comerciale.

În schimb, roșia produsă din semințe de import este mai rezistentă.

Așa arată o roșie hibrid. Totul este perfect, coaptă perfect și foarte rezistenta. Undeva și la 20 de zile, dacă avem frig, 30 de zile fără probleme.

Mihai cultivă mai multe soiuri, toate din semințe de import.

Citește și: VIDEO- Prelungirea plafonării aduce noi scumpiri. Alimentele de bază au prețuri plafonate, iar celelalte sunt mai scumpe


Semințele le achiziționam prin intermediari, care ne aduc din diferite țări, Turcia, Olanda, dar nu de la noi. Avem soiul Vittara și este tot rezistent la boli, dar din păcate nu are niciun fel de gust, dar dacă asta cer cooperativele, magazinele, asta producem. Dacă mergi pe soi românesc, la un fir faci 1.5 kg- 2 kg, la asta poți ajunge la 4 kilograme, a declarat Mihai, un fermier.

Ce este grav este ca aceste semințe sunt și foarte scumpe, gramul de sămânță hibridă din import, echivalează cu gramul de aur, a declarat Costel Vânătoru.

Spre disperarea oamenilor care plătesc prețuri mari, pentru roșii fără gust. La roșii și la orice sunt semințele lor și pământul nostru cum se zice și n-au gust, zici că mănânci apă.

Când o tai e galbenă la mijloc, porțiunea aia o arunci, dar banii îi dai

- Ele în interior sunt tari, cauciuc

- Așa ați nimerit o parte dintre roții?

- Mai toată vara.

Banca de resurse genetice vegetale din Buzău are în visterie 3000 de soiuri românești, doar că cererea pentru ele este destul de mică.


Reporter

Trecut-au trei ani. Trei ani de când am învățat tainele meseriei de reporter. Trei de ani de când am inteles ca pot fi o voce pentru cei care uneori nu se pot face auziți. Mi-am permis luxul sa și greșesc, caci doar asta îmi da ocazia sa fiu cea mai buna varianta a mea in postura de jurnalist de televiziune.

Acum nu-mi mai e teama sa ocolesc subiecte, doar pentru că ar putea să iasă prost sau doar pentru că trebuie să muncesc ceva mai mult. Am inteles ca fără dragoste de meserie nu ai cum sa reusesti și mi-am dat voie sa iubesc sa fiu reporter intr-atât de mult încât seara, când ajung acasă după o zi plină, sa ma uit la materialele mele și sa-mi dau seama ca toată osteneala a meritat.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri