VIDEO Rușii se fac că negociază. Ce se întâmplă, de fapt, în Turcia, unde Putin trebuia să se întâlnească cu Zelenski

După o zi tensionată, rușii și ucrainenii s-au așezat, într-un final, la aceeași masă. Ultima dată s-a întâmplat acum 3 ani, imediat după invazia Rusiei. Acum, însă, Moscova și-a trimis o echipă din eșalonul al doilea, decizie care a creat frustrare în tabăra ucrainenilor și liderilor occidentali. Iar rezultatul a fost unul pe măsură.

Turcii mediază întâlnirea dintre ruși și ucraineni, în urma căreia liderii occidentali speră să se ajungă la un armistițiu.

Liderii occidentali erau, însă, sceptici cu privire la finalul acestei runde și, în paralel, pregăteau sancțiuni care să sufoce economia rusă.

Iar Zelenski cere occidentului să lovească Rusia prin sancțiuni cu toată forța.

Dar rușii nu sunt de acord. La Istanbul, delegația condusă de consilierul lui Putin a venit cu propuneri inacceptabile, precum retragerea trupelor ucrainene din teritoriile anexate ilegal în schimbul acceptării unui armistițiu de către Moscova. Singurul punct asupra căruia au căzut de acord rușii și ucrainenii a fost un schimb de prizonieri.

Imediat cum s-a încheiat prima rundă de negocieri, Zelenski a fost informat despre rezultat, la fel și Donald Trump.

Europenii, adunați în Albania, împreună cu americanii, pregătesc un răspuns pentru Moscova.

În tot acest timp, Putin, care a fost așteptat de Zelenski la Istanbul, prezida ședința săptămânală a consiliului rus de securitate, din spatele camerei de luat vederi.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri