VIDEO Scandal de corupție în Vaslui. Fănel Bogos ajunge în arest

Un controversat om de afaceri a fost arestat preventiv, iar alte șase persoane au fost puse sub control judiciar.

Fănel Bogos, omul de afaceri din centrul scandalului, este acuzat de șantaj și cumpărare de influență. Mihai Barbu, președintele suspendat al PNL Vaslui, este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Potrivit anchetei, Barbu i-ar fi promis lui Bogos că va obține despăgubiri de la stat în valoare de 3 milioane de euro și că îl va scăpa de amenzile aplicate de Direcția Sanitar-Veterinară Vaslui.

Cei doi au ajuns chiar în biroul premierului Ilie Bolojan, într-o întâlnire care, potrivit declarațiilor premierului, a fost solicitată de Bogos pe motive politice. Bolojan a explicat că i s-a prezentat un posibil candidat pentru județul Vaslui, iar discuția nu a depășit acest cadru. Totuși, premierul a recunoscut că au fost aduse în discuție și probleme legate de presupuse nedreptăți din partea unor instituții ale statului, fără a oferi detalii suplimentare.

În interceptările din dosar se arată că Bogos nu a obținut sprijinul dorit din partea premierului. Mai mult, după ce a investit 1,5 milioane de euro pentru a-l aduce în fața lui Bolojan, răspunsul premierului a fost unul clar și ferm: „ Pe bune, prea multe bube în cap, nu mă bag!”.

În prezent, Fănel Bogos se află în arest preventiv, iar alte șase persoane implicate în rețeaua din Vaslui sunt cercetate sub control judiciar.

Ancheta continuă, iar scandalul pare departe de a se încheia.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri