În această ediție a rubricii „Tu dai moda!” veți vedea care sunt lucrurile de care trebuie să țineți cont pentru a avea o garderobă de vară în tendințe.
Se apropie sezonul estival, iar odată cu el vine și momentul schimbării garderobei pentru a vă adapta la temperaturile ridicate și la noile tendințe în modă. Astfel, există anumite lucruri de care trebuie să țineți cont pentru a fi în pas cu moda.
Citește și: VIDEO Sustenabilitatea în moda nunților. Cum poate fi refolosită rochia de mireasă
Galbenul pai este trendul numărul 1 al verii
Unul dintre cele mai în vogă trenduri pentru sezonul estival este galbenul pai, o nuanță pastelată care aduce prospețime și luminozitate oricărei ținute. Totuși, există un lucru la care trebuie să fiți foarte atenți asupra unui aspect important: alegerea materialului. Galbenul pai trebuie purtat pe texturi naturale sau sofisticate, precum satinul sau satinul de mătase, pentru a evita un aspect ieftin sau neîngrijit. Materialele de calitate sunt un element important pentru ca această culoare să-și păstreze farmecul odată cu trecerea timpului.
Această nuanță pastel se potrivește în foarte multe combinații de culoare, de la contraste puternice cu nuanțe mai închise, până la tonuri pastelate, bejuri sau alburi. Totuși, este important de precizat faptul că trebuie să țineți cont de tipologia voastră cromatică pentru a alege combinațiile care vă avantajează cel mai bine.
Citește și: VIDEO „Cea mai simplă variantă ar fi...”. Cum să arăți impecabil în zilele fără chef
Bluzele romantice înseamnă feminitate cu un twist modern
Un alt element cheie al garderobei de vară sunt bluzele romantice, care adaugă un aer mult mai feminin și delicat ținutelor. Un astfel de exemplu poate fi format dintr-un top cu volane, pliuri, dublură de voal și imprimeu floral – o piesă extrem de elegantă, dar care poate deveni prea dulce dacă este combinată greșit.
Pentru a echilibra această feminitate, recomandarea este să folosiți contraste în partea de jos a ținutei.
Astfel, o bluză romantică poate fi purtată cu blugi simpli, drepți, sau pantaloni negri, tot drepți și cu talie înaltă, pentru a crea un look modern și echilibrat.Citește și: VIDEO „Te evidențiezi foarte bine în mulțime”. Cum îți înnoiești garderoba din...second-hand
Tricourile polo sunt extrem de versatile și foarte stilate
Tricourile polo, fie că sunt tricotate sau din materiale clasice, sunt piese de bază în garderoba de vară.
Am intrat in familia KanalD in 2019, direct de pe bancile facultatii. Primul gand a fost - “doamne, cati oameni noi”, iar al doilea “eu nu o sa dau live niciodata”. Cu timpul, oamenii mi-au devenit prieteni iar senzatia dinaintea live-ului - momentul favorit. Aveam sa-mi dau seama apoi ca meseria mă gasise pe mine, iar eu am gasit o echipa in care am putut sa cresc in fiecare zi. Altfel, imi place sa scriu, uneori pictez, rad mult si iubesc oamenii.
Pe mine ma vedeti cand incepe scoala sau cand apare un trend nou in social media. Fac materiale pe educatie si imi place sa vorbesc despre comportamentul tinerei generatii. Imi plac si hainele, asa ca ma ocup si de rubrica “Tu Dai Moda”, vinerea la stirile pranzului.