Școlile de kitesurfing autorizate de pe litoralul românesc asigură condiții bune de învățare.
Chiar dacă toamna și-a intrat în drepturi, iubitorii sporturilor nautice de pe litoralul românesc nu renunță la pasiunea lor. Mai mulți pasionați de kitesurfing din Constanța au ieșit recent pe mare, atrași de condițiile ideale oferite de vântul puternic și soarele blând, care au transformat zilele de toamnă în clipe de neuitat.
Citește și: VIDEO „Pentru mine este terapie de suflet”. Sezonul „zmeielor” pe mare
Vântul perfect pentru salturi spectaculoase a fost ingredientul principal care i-a provocat pe kitesurferi să se aventureze pe apă. „Vântul este foarte bun! Senzația? Zbor, cădere liberă, control! Simt o adrenalină pe care nu o pot descrie atunci când mă dau cu kite-ul. Mă simt în largul meu, îmi place, este foarte liniștitor”, a declarat unul dintre pasionați. Acesta a mărturisit că a început să practice acest sport acum doi ani, inspirat de un prieten.
Pentru cei curioși, vântul de aproximativ 12 metri pe secundă oferă senzații comparabile cu viteza de 250 km/h pe autostradă, adrenalină pură în condiții ideale. Apa mării, deși este toamnă, rămâne perfectă pentru practicarea acestui sport nautic.
Citește și: VIDEO „Singură am fost într-o croazieră pe Nil”. Vacanțele „solo travel”, un trend ascedent
Pentru cei care doresc să încerce kitesurfingul, există cursuri organizate de instructori autorizați pe litoral.
O oră de antrenament costă în medie 350 de lei, iar un curs complet presupune aproximativ 10 ore de instruire. La final, este recomandat să-ți achiziționezi propriul echipament sau să îl închiriezi. Prețurile pentru echipamente second-hand pornesc de la 1500-2000 de euro, dar pot ajunge și la 3-5 mii de euro, în funcție de performanță și calitate.Școlile de kitesurfing autorizate de pe litoralul românesc asigură condiții bune de învățare, iar instructorii subliniază că oricine poate învăța acest sport dacă are răbdare și respectă regulile de siguranță.