VIDEO Singurul supraviețuitor al tragediei din Munții Făgăraș, mărturii șocante după ce prietenii lui au murit. Cum s-a petrecut totul

Costin a scăpat ca prin minune din accidentul de pe munte. Ar fi spus și cum s-a petrecut tragedia. Viteza șoferului și drumul îngust au dus la o nenorocire.

La doar 21 de ani, Costin poate spune că s-a născut a doua oară după ce a supraviețuit unei tragedii cumplite în Munții Făgăraș. După ce mașina în care se afla s-a prăbușit într-un gol alpin, tânărul a reușit să scape din vehiculul făcut praf și a rezistat 10 ore sub cerul liber până la sosirea salvatorilor.

Momente dramatice și eforturi de salvare

Salvamontiștii au ajuns la Costin într-un moment critic, când acesta, cu ultimele puteri, cerea apă și acuza dureri puternice în zona coloanei vertebrale, fiind incapabil să se miște.

„Nu te mișca, stai acolo nemișcat că vine medicul acolo la tine”, i-au transmis salvatorii, care au intervenit prompt pentru a-i acorda primul ajutor.

În rezolvarea cazului și tatăl lui Costin, pădurar în Argeș, a fost implicat, fără să știe inițial că fiul său este printre victime. Descoperirea situației a făcut ca echipele de salvare să-l retragă din misiune pentru a-l proteja, în timp ce un elicopter SMURD l-a preluat pe tânăr pentru transportul la Spitalul Județean Brașov, acolo unde a ajuns și părintele acestuia.

Acum Costin este internat în secția de Terapie Intensivă, în stare gravă, dar conștient. A suferit multiple fracturi și a fost operat în cursul zilei. Ancheta privind accidentul a scos la iveală faptul că șoferul conducea cu viteză pe o potecă îngustă, iar tânărul va fi audiat de anchetatori imediat ce starea sa medicală va permite.

”A avut noroc, altfel nu scăpa”, ”E un băiat bun și cuminte”, spun vecinii. 

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri