VIDEO Spectacolul Perseidelor: Stelele căzătoare cuceresc oamenii

În această noapte și în cea de mâine, cerul ne oferă un spectacol feeric: ploaia de meteori Perseide, un fenomen astronomic așteptat cu nerăbdare de pasionații de astronomie și nu numai.

Aceste „stele căzătoare”, așa cum sunt cunoscute popular, sunt de fapt rămășițele cometei Swift-Tuttle, care orbitează în jurul Soarelui.

Perseidele sunt particule de praf cosmic eliberate de cometa Swift-Tuttle atunci când aceasta trece pe lângă Soare. Sublimarea gheții cometei transformă gheața în gaz, iar praful cosmic rezultat pătrunde în atmosfera Pământului, creând acele dâre luminoase spectaculoase pe cer. Fenomenul este vizibil o dată pe an, dar nu este întotdeauna ușor de observat.

”Deși noi le numim popular stele căzătoare, ele sunt, de fapt, niște rămășițe ale cometei Swift-Tuttle, care orbitează în jurul soarelui. Când aceasta trece pe lângă Soare are loc sublimarea de la gheață se transformă în gaz și se eliberează praf cosmic”, spune Dani Petrache, creator de conținut științific.

Cel mai bun interval pentru a admira Perseidele este între orele 22:00 și 4:00 dimineața.

Pentru o experiență optimă, specialiștii recomandă să ne îndepărtăm de luminile orașului și să alegem o zonă cu altitudine mai mare, cum ar fi muntele sau un deal. Este important ca orizontul să fie deschis, fără obstacole precum clădiri înalte sau copaci, iar cerul să fie senin, fără ceață sau ploaie.

Pentru confort, este indicat să ne echipăm cu șezlonguri sau echipamente de camping, pregătindu-ne pentru o noapte de răbdare și contemplare.

Pe lângă frumusețea naturală, Perseidele sunt însoțite și de o tradiție frumoasă: se spune că atunci când vezi o stea căzătoare, trebuie să-ți pui o dorință, dar să o păstrezi secret pentru ca aceasta să se împlinească. Mulți dintre cei care au crescut în zone montane își amintesc cu drag de momentele în care au admirat acest fenomen, iar dorințele făcute sub cerul plin de meteori au o semnificație aparte.

Anul trecut, Perseidele au fost acompaniate de un fenomen rar și spectaculos: o auroră boreală vizibilă în mai multe regiuni din țară, precum Timiș, Maramureș, Argeș și Gorj, oferind un spectacol dublu pentru privitori.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri