VIDEO SUA au atacat Venezuela și l-au capturat pe dictatorul Nicolas Maduro, împreună cu soția sa

Statele Unite ale Americii au efectuat, sâmbătă dimineața, atacuri la scară largă asupra Venezuelei, inclusiv în capitala Caracas. Dictatorul venezuelean Nicolas Maduro, și soția sa, Cilia Flores, ar fi fost capturați și scoși din țară pe calea aerului.

Donald Trump, președintele SUA, a transmis la câteva ore după atacurile din Caracas că "președintele Nicolas Maduro a fost capturat și scos din țară împreună cu soția sa" .  

Citește și: Nicolas Maduro şi soţia sa, scoşi cu forţa din dormitorul lor. Ce acuzații i se aduc președintelui din Venezuela, judecat la New York

UPDATE. Trump a precizat că America va conduce Venezuela o perioadă de timp

Liderul american a precizat că Venezuela va fi condusă de SUA până când se va asigura o tranziție către noua guvernare.

"Vom conduce noi Venezuela până când va veni momentul în care vor putea proceda la o tranziție sigură, corectă și judicioasă. Până când țara va fi bogată, independentă și sigură", a precizat Trump.

Citește și: VIDEO Donald Trump, primele declarații despre atacul SUA din Venezuela și capturarea lui Nicolas Maduro. "Vom conduce țara până la asigurarea tranziției"

UPDATE Reacția Rusiei după atacul SUA din Venezuela

Rusia a condamnat, sâmbătă dimineața, atacul SUA împotriva Venezuelei. Ministerul rus de Externe a condamnat ceea ce a numit un act american de "agresiune armată” împotriva Venezuelei, îndemnând la reținere și avertizând împotriva unei noi escaladări.

Citește și: Rusia condamnă atacul SUA din Venezuela

UPDATE Primele imagini cu Nicolas Maduro capturat

Pe rețelele sociale, au apărut primele imagini cu președintele Maduro capturat de soldați americani. Nu a fost confirmată oficial autenticitatea imaginilor până la această oră.

"Cerem imediat dovezi din partea guvernului președintelui Donald Trump privind viața președintelui Maduro și a primei doamne”, a declarat vicepreședintele Venezuelei, Delcy Rodriguez, într-o convorbire audio cu postul de televiziune de stat VTV Venezuela.

Oficialul de la Caracas a adăugat că atacul american a costat viețile mai multor oficiali, personal militar și civili din întreaga țară.

"Statele Unite ale Americii au efectuat cu succes un atac la scară largă împotriva Venezuelei și a liderului său, președintele Nicolas Maduro, care a fost capturat și scos din țară împreună cu soția sa", a declarat Trump într-o postare pe rețeaua Truth Social.

Donald Trump, conferință de presă la ora 18.00

Potrivit lui Trump, operațiunea a fost organizată în colaborare cu forțele de ordine din SUA.

Liderul de la Casa Albă a anunțat că o conferință de presă va avea loc sâmbătă, la ora locală 11:00, la Mar-a-Lago (ora 18.00, ora României).

Conform presei americane, la primele ore ale zilei de sâmbătă, 3 ianuarie 2026, s-au auzit explozii și posibile survoluri militare deasupra Caracasului, pe care președintele țării, Nicolas Maduro, le-a atribuit unei "agresiuni militare foarte grave" din partea SUA. 

Vicepreședintele Venezuelei, Delcy Rodríguez, a declarat că guvernul nu știe unde se află președintele Nicolás Maduro și prima doamnă, Cilia Flores, anunță CNN.

Știre în curs de actualizare


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri