VIDEO „Sunt foarte emoționat”. Mario a lansat primul album

Artistul Mario a trăit o seară cu adevărat specială, marcând lansarea primului său album din carieră, intitulat „Paris 13”.

Evenimentul a avut loc în București și a fost o petrecere de senzație, la care au participat familia, colegii, prietenii și numeroase vedete care i-au fost alături de-a lungul timpului.

Atmosfera a fost încărcată de emoții, muzică și momente speciale, iar iubita artistului, Miruna, a fost prezentă pentru a-l susține în această etapă importantă.

Citește și: VIDEO „Performanța se obține cu seriozitate”. Daria Lupi, un artist de succes

Părinții cântărețului au fost prezenți și ei, trăind intens fiecare moment al evenimentului. Mama sa a declarat cu mândrie: „Sunt foarte emoționată, îl iubesc din tot sufletul, este icoana mea.” Familia a fost întotdeauna un nucleu de dragoste și sprijin pentru Mario, iar artistul a recunoscut că de la acest mediu a învățat ce înseamnă iubirea.

Citește și: VIDEO „Sunt într-o reconstruire personală”. Jo, petrecere de zile mari

La petrecerea de lansare au venit și numeroase vedete și prieteni vechi, care au evoluat alături de Mario pe scenă de-a lungul anilor. Aceștia au vorbit cu căldură despre legătura lor cu artistul, amintind momente din copilărie și carieră, și i-au transmis cele mai bune urări pentru viitor.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri