VIDEO Surpriză neplăcută pentru șoferi. Unele benzinării au rămas fără carburanți

În ultimele zile, șoferii din România au fost surprinși de o creștere bruscă și semnificativă a prețurilor la carburanți, după o perioadă scurtă de ieftiniri.

În mai puțin de 24 de ore, benzina și motorina s-au scumpit cu peste 50 de bani pe litru, o lovitură financiară resimțită imediat de consumatori.

Mai multe benzinării din zonele centrale ale Craiovei au rămas temporar fără stocuri de carburant standard, oferind doar sortimente premium, mai scumpe. Șoferii au fost nevoiți să aștepte la cozi și să alimenteze cu motorină premium, chiar dacă aceasta este mai costisitoare.

Situația a fost similară și în Cluj-Napoca, unde zeci de cisterne au stat la rând pentru a alimenta stațiile, după ce cererea a explodat în urma ieftinirilor bruște.

Specialiștii în energie explică această majorare bruscă prin creșterea semnificativă a prețului țițeiului pe piețele internaționale. În prezent, prețul barilului de țiței a ajuns la 106,7 dolari, iar în doar două zile, prețul motorinei a crescut cu 20%. În România, această creștere s-a reflectat în prețurile carburanților, care au urcat cu 50-60 de bani pe litru.

Oficialii europeni avertizează că efectele conflictului din Orientul Mijlociu ar putea persista în lunile următoare, ceea ce va duce la fluctuații continue ale prețurilor la carburanți, cu perioade de creștere și scădere.

Românii se confruntă cu dificultăți tot mai mari în a-și alimenta mașinile, mulți ajungând să alimenteze cu cantități mai mici sau cu sortimente mai scumpe din lipsă de alternative.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri