O eroare de execuție a unui teren de fotbal, de la o școală din Galați, a fost sesizată abia acum de localnici. Chiar dacă terenul pare drept de la nivelul solului, liniile sunt strâmbe, iar pământul este în pantă. Conducerea unității de învățământ știa de eroare, însă nu a văzut nicio problemă câtă vreme profesorii au putut alinia elevii în linie dreaptă, a transmis Simona Pătruleasa.

Teren de fotbal cu formă de trapez

Așa arată din satelit terenul de fotbal al școlii Simion Mehedinți, din Galați. În loc să aibă formă dreptunghiulară, terenul arată ca un trapez. Liniile sunt trasate strâmb, iar pământul este înclinat pe una dintre laturi.

„Este normal ca terenul de fotbal să arate ca un trapez? Nu! Normal că nu!”

„Liniile sunt trasate greșit, este un trapez! Da...nu am băgat de seamă! Eu am stat aici la poartă, am așteptat copilul și am plecat”, au spus localnicii. 

Pe acest teren își desfășoară orele de sport, de ani de zile, elevi cu nevoi speciale. Am mers și întrebat conducerea școlii dacă eroarea le era cunoscută, însă pentru directoare nu a fost o surpriză.



„Aici liniile sunt aliniate, iar aici este acea aerisire care este cam atât de înaltă. Aici, unde se vede! Nu e copil, e aerisire. E o adaptare a spațiului școlar!”,  a spus directoarea școlii.

Citeste si: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Irinel Columbeanu și Irinuca, interviul anului pentru WOWbiz.ro. Detalii emoționante din culisele revederii de la aeroport- wowbiz.ro

În plus, directoarea susține că terenul înclinat face parte dintr-o zonă monument istoric, iar trasarea nu a fost făcută pe mandatul ei.

Citește și: VIDEO-Padel, un nou sport care face furori în România! ,,Este foarte ușor de jucat și învățat''

„Nu este sesizabilă de la nivelul solului, e denivelată curtea. Dar nu e sesizabil!”, a spus directoarea școlii.

El este folosit mai mult pentru starea de bine a copiilor!

„Vor remedia situația într-un timp cât mai scurt! Dacă nu sesizam noi, presa, acest aspect rămânea așa. Da, probabil că ...acest lucru de ce? Una este o imagine din satelit, alta este o imagine de la bază!”, a spus Florin Andronic, inspector școlar adjunct ISJ Galați.

Conducerea școlii a promis că va remedia lucrarea în vacanța de vară. Terenul va fi micșorat, dar va fi în cele din urmă drept, după 11 ani în care eroarea nu a fost sesizată de nimeni.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si