VIDEO Tragedie în centrul Chinei. O explozie la o fabrică de artificii a ucis cel puțin 9 persoane și a rănit alte 26
Cel puțin 9 oameni au murit și alte 26 de persoane au fost rănite într-o explozie care a avut loc la o fabrică de artificii, informează o publicaţie de stat.
Explozia s-a produs în cursul zilei de luni, într-un complex industrial care se află în apropiere de Changde, un oraş situat în provincia Hunan, potrivit postului public de radio China National Radio (CNR), notează News.ro.
Cel mai recent bilanț de marți este sumbru. Cel puțin 9 persoane au decedat până în acest moment, iar alte 26 au fost rănite. Ministerul Gestionării Urgenţelor a trimis o echipă la faţa locului. Instituția a cerut ca această echipă să supervizeze salvarea, și a mai solicitat „să se facă totul pentru a stabili cât mai rapid cauza exploziei şi identificarea celor vinovaţi”, potrivit agenţiei oficiale chineze de presă China Nouă.
Nu este prima dată când astfel de explozii au loc în China, la instalații industriale, în special în fabrici în care normele de securitate nu sunt respectate în totalitate. Una dintre cele mai grave tragedii s-a produs în 2015, la Tianjin. Catastrofa a avut loc într-un depozit de produse chimice și s-a soldat cu cel puţin 165 de decese.
Massive explosion at China's chemical plant in Shandong province pic.twitter.com/KlN79Bzvgz
— Kreately.in (@KreatelyMedia) May 27, 2025