VIDEO Tragedie în Spania! Un tânăr de 20 de ani și o adolescentă de 13 ani și-au luat zilele pentru că părinții s-au opus relației lor

Un caz cutremurător a zguduit comunitatea românească din Spania, după ce un tânăr de 20 de ani și o adolescentă de 13 ani și-au luat viața împreună, în urma opoziției familiilor față de relația lor.

Cei doi au fost găsiți fără suflare pe un șantier aflat în construcție, după ce s-au aruncat de la etajul nouă al unui bloc. Vineri dimineață, tânărul român și fata au plecat împreună cu o dubă luată de la părinții fetei. După aproximativ 7 kilometri, s-au oprit într-un bar unde au petrecut mai mult timp. Potrivit anchetei, acolo ar fi decis să-și pună capăt zilelor, stabilind atât locul, cât și modul în care urmau să procedeze.

Aproape de miezul nopții, mașina condusă de tânăr a rupt gardurile unui șantier și s-a oprit printre cărămizi și materiale de construcție. Cei doi au abandonat autoturismul cu ușile deschise, farurile aprinse și motorul pornit, apoi au alergat pe scări până la etajul nouă al clădirii, de unde s-au aruncat în gol.

Sistemul de supraveghere al șantierului a declanșat alarma, iar polițiștii și medicii au ajuns rapid la fața locului, însă prea târziu pentru a le salva viața celor doi tineri.

Apropiatii susțin că relația dintre cei doi nu era acceptată de părinții fetei, care au raportat dispariția copilei cu câteva ore înainte de tragedie.

Poliția Națională a transmis că, în urma investigațiilor preliminare, nu există indicii care să sugereze o ceartă sau un conflict între cei doi înainte de gestul extrem. Toate probele și indiciile duc către o decizie comună de suicid.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri