VIDEO Tragedie la Spitalul din Târgu Jiu. Un pacient a fost plimbat între secții până a murit

O situație revoltătoare a avut loc recent la Spitalul Județean din Târgu Jiu, unde un pacient în vârstă de 78 de ani a fost transferat de mai multe ori între secțiile spitalului, în ciuda unui infarct evident, și a decedat în ambulanță, în curtea unității medicale.

Potrivit relatărilor, pacientul a ajuns la ora 13:00 în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Târgu Jiu, fiind preluat în camera de gardă. De aici, a fost transferat la secția de boli infecțioase, unde fusese internat cu o lună înainte și de unde ar fi contractat o bacterie. Ulterior, pacientul a fost trimis la laboratorul de imagistică pentru investigații precum tomografie și radiografii.

După aceste investigații, bolnavul a fost readus în UPU, unde a intrat în stop cardiorespirator.

Medicul a reușit să îl resusciteze, însă, în ciuda stării grave, a fost decis transferul către o altă secție pentru investigații suplimentare. Din păcate, după mai multe drumuri între secții, pacientul a fost urcat din nou în ambulanță, unde a fost declarat decedat la ora 20:15, la șapte ore de la internare.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) a sancționat spitalul cu o amendă de 30.000 de lei, motivând că protocoalele medicale aplicate sunt învechite și pun în pericol viețile pacienților.

De asemenea, poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în urma acestui caz.

 


Reporter

„Sunt corespondent la Știrile Kanal D, în regiunea Oltenia. Am absolvit Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism din Craiova, dar și un master în Comunicare. Psihologia este a doua mea pasiune.

De câțiva ani încerc să îmbin jurnalismul cu psihologia, sănătatea mintală și cunoașterea de sine. Sunt energică, empatică și uneori aprigă, atunci când valorile îmi sunt încălcate.

Îmi place să întreb omul din fața mea "cum te simți?" și mai puțin "ce faci?". Îmi plac reportajele lungi, în care pot cunoaște în profunzime un fenomen, o comunitate, un om reprezentativ pentru mulțime și îmi doresc, prin ceea ce fac, să aduc plusvaloare.

Deviza mea este să folosesc timpul în favoarea mea și să nu mă irosesc”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri