Președintele american Donald Trump a anunțat, vineri, că Statele Unite ar putea realiza o "preluare amiabilă" a Cubei, țară aflată într-o situație dificilă ca urmare a blocadei impuse de SUA.
Situație tot mai tensionată în privința Cubei, după ultimele amenințări și incidente militare dintre țara comunistă și Casa Albă.
Președintele Donald Trump a evocat vineri perspectiva unei "preluări amiabile” a Cubei, spunând că guvernul țării a purtat discuții cu administrația sa, informează CNN.
"Am putea foarte bine să ajungem să avem o preluare amiabilă a Cubei după mulți, mulți ani”, le-a declarat Trump reporterilor de la Casa Albă.
"Sunt în mare pericol și am putea foarte bine să facem ceva bun, cred, foarte pozitiv pentru oamenii care au fost expulzați sau pentru cei din Cuba care locuiesc aici”, a precizat Trump, conform sursei citate.
Cuba, destin similar cu Venezuela?
Trump nu a specificat cum ar arăta o astfel de „preluare” și nici nu a oferit un calendar pentru orice acțiune potențială împotriva țării central-americane.
Remarcile președintelui au venit la câteva zile după ce soldații cubanezi au deschis focul asupra unei ambarcațiuni din Florida despre care se susținea că încerca să se infiltreze pe insulă, ucigând patru persoane, inclusiv un cetățean american.
Casa Albă încă investighează incidentul, pe care secretarul de stat Marco Rubio l-a numit "foarte neobișnuit” și nu face parte din nicio operațiune oficială.
Trump și consilierii săi au criticat guvernul cubanez în trecut, încercând să pună presiune tot mai mare asupra conducerii sale în săptămânile de când SUA au forțat schimbarea conducerii în Venezuela.
"Au probleme mari, nu au bani, nu au nimic acum”, a spus Trump.
„Dar vorbesc cu noi”, a adăugat liderul de la Casa Albă.Blocada maritimă impusă Cubei de armata SUA în ultimele săptămâni a dus la intrarea regimului de la Havana într-o situație de criză energetică și financiară.