În decurs de 11 zile, aproximativ 200.000 de oameni s-au rugat în Sfântul Altar.
Astăzi este ultima zi în care credincioșii mai pot intra în altarul Catedralei Naționale pentru a se închina, după un pelerinaj de 11 zile continuu, zi și noapte. În acest interval, aproximativ 200.000 de oameni din București și din alte zone ale țării au avut ocazia să se roage în Sfântul Altar al celei mai mari lăcaș ortodox din lume.
Coada de credincioși este încă prezentă în fața Catedralei Naționale, iar accesul este permis până la miezul nopții. Oamenii, de toate vârstele, au așteptat răbdători ore întregi pentru a ajunge să se închine, iar efortul lor a fost răsplătit prin posibilitatea de a pătrunde în altar.
De mâine, accesul în Sfântul Altar nu va mai fi permis, însă Catedrala Națională va rămâne deschisă pentru vizitare până pe 14 noiembrie, între orele 11:00 și 19:00. Ulterior, aceasta va fi închisă pentru o perioadă, până spre finalul lunii, pentru continuarea lucrărilor interioare, inclusiv picturi și instalații.
Catedrala Națională se va redeschide pe 30 noiembrie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, precum și pe 1 și 2 decembrie, pentru săvârșirea slujbelor și pentru ca toți credincioșii să poată vizita și să se închine.
După aceste date, lăcașul de cult va rămâne închis până la Crăciun.Citește și: VIDEO Mii de oameni așteaptă să intre în Catedrala Națională. Peste 150.000 de credincioși au pășit în altar
În perioada în care Catedrala Națională este închisă, pelerinii pot continua să se roage la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, situat în apropiere.
Pe durata celor 11 zile de pelerinaj, alături de credincioși, au fost prezenți voluntari, clerici și jandarmi, asigurând buna desfășurare a evenimentului și siguranța participanților.