În acest loc, situat chiar în centrul Bucureștiului, oamenii se pot bucura de câteva ore de relaxare, fiind înconjurați de natură.
Cu toții căutăm o oază de natură unde ne putem bucura de puțină relaxare și răcoare, mai ales în zilele toride. Astfel de locuri au apărut chiar și în mijlocul agitației urbane din București. Iată!” a spus Simona Pătruleasa.
Citește și: VIDEO Canicula „topește” țara! Vor fi zile de foc și la munte
Citește și: VIDEO Relaxarea în lanul cu lavandă! Peisajul încântător și florile parfumate adună turiștii la un loc
„Am 23 ani și sunt reporter la Știrile Kanal D de aproape 2 ani. Lucrez în presă de 3 ani. Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Jurnalism și studentă în momentul de față la programul de masterat Comunicare și Resurse Umane în cadrul Facultății de Jurnalism, Universitatea București. Mi-am dorit încă de la vârsta de 10 ani să devin reporter de televiziune, mi-a plăcut dintotdeauna să fiu la curent cu tot ce se întâmpla în jur și sunt bucuroasă că mi-am îndeplinit visul. Acum, îi ajut pe cei care ne urmăresc în fiecare dimineața să afle cele mai importante știri și să fie la curent cu tot ce este nou”.