Un copil de 13 ani se zbate între viață și moarte la secția de terapie intensivă după ce a fost implicat într-un accident cu trotinetă electrică pe o stradă din Sibiu. Adolescentul a suferit multiple traumatisme craniene și a fost supus unei intervenții chirurgicale pe creier, însă medicii rămân rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire și recuperare.
Accidentul readuce în prim-plan problema reglementării circulației trotinetelor electrice în România. Deși în ultimii ani au fost depuse mai multe proiecte de lege menite să reglementeze utilizarea trotinetelor pe drumurile publice, acestea au rămas blocate în sertarele autorităților, în ciuda numărului tot mai mare de incidente.
Ultimul proiect legislativ prevedea interzicerea utilizării trotinetelor electrice de către minorii sub 16 ani și impunea obligativitatea purtării căștii de protecție.