Prețurile exagerate îi țin pe români departe de trufandalele de sezon. Un kilogram de urzici a ajuns să coste cât un kilogram de carne de vită. Iată ce prețuri au produsele la piață!
"Trufandalele de sezon îi lasă pe români fără bani în buzunare. Producătorii au umplut tarabele cu legume de primăvară, însă prețurile lor sunt amețitoare. Așa se face că cei mai mulți clienți se satură doar din privit la urzici sau spanac", a transmis Cristian Sabbagh.
Trufandalele de sezon ard buzunarele
Super ofertele din piață îi fac pe oameni să își pună de fapt... pofta în cui.
"La un kilogram de urzici ies 4 portii. Dar nu, la 50 nu. Să folosim cuvântul ăsta, nu sunt disperat să mănânc neapărat săptămânile astea urzici", a spus un român.
În încercarea de a atrage cumpărătorii, vânzătorii scad prețul, dar și cantitatea. Trufanda de sezon, spanacul, se vinde la legătură.
"Toate sunt de grădină, de la mine din solar. 10 lei toate trei", a spus un producător.
"Aici e ca la expoziție, intri, vezi pleci", a spus un român.
"Chiar sunt mai scumpe legumele decât mezelurile și înainte erau mai scumpe mezelurile decât legumele", a spus un român.
La fructele apărute înainte de termen nici că se mai uită.
Mai ales că vorbim de prețuri care depășesc suta de lei."Au pus, nu știu. Praf de diamant ceva la bază când le-au cultivat sau eu știu.... așa le întrețin, cu praf de diamant", a spus un român.
Cireșe stropite cu praf de diamant, nu, doar aduse din străinătate. La fel și căpșunile care se vând doar la jumătate de kilogram cât prețul să nu sperie prea tare pe clienți.
"Căpșunile iar 35 kg, nu îmi permit. 35 jumătate de kilogram, caserola de jumătate. Sunt foarte scumpe", a spus un român.
Legumele și fructele apărute timpuriu în piețe costă mai mult cu 20 la sută decât anul trecut.
„Încă din liceu știam ce-mi doresc să fac atunci când “o să fiu mare”. Așa că mi-am urmat visul. Am făcut facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, apoi am continuat cu masterul, tot la aceeași facultate.
Visul a început să prindă contur abia când m-am angajat. Am început cu presa scrisă și ulterior mi-am făcut curaj să apar și în fața camerei. Aici am învățat, de fapt, ce înseamnă meseria de jurnalist și cât de importantă este relația pe care o ai cu oamenii din jurul tău.
Acum m-am reîntors la școală. În prima zi de cursuri o să fiu acolo, printre elevi, dar și atunci când se iau decizii importante pentru viitorul lor. Fac materiale pe educație, dar urmăresc și trendurile din social media... mai ales că ne petrecem o bună parte din timp cu telefonul în mână”.