VIDEO Un român a fost călcat de tren, în Italia. Mama sa l-a așteptat cu dor, dar moartea i-a despărțit fulgerător
Victima avea doar 30 de ani și urma să înceapă munca în Italia, acolo unde mama sa lucrează ca badantă.
O reuniune de familie s-a încheiat tragic pentru o româncă și fiul ei. Femeia e stabilită în Italia, în Montecalvo Irpino, de ani buni, unde lucrează ca badantă și unde și-a așteptat și fiul să îi fie alături.
Tânărul se mutase recent și în următoarele zile avea să înceapă și munca în Italia, dar viața i-a fost curmată brusc, pe linia de cale ferată.
Tragedia a avut loc pe 3 mai, în jurul orei 15:40, pe linia feroviară Caserta-Foggia, într-o zonă greu accesibilă din provincia Avellino, între localitățile Montecalvo Irpino și Ariano Irpino.
Conaționalul nostru se afla pe șine, pe drumul de întoarcere spre casă, după o plimbare pe câmpurile din zonă, în momentul în care a trecut trenul Frecciarossa, iar impactul din tunel i-a fost fatal.
Alarma s-a dat imediat și la fața locului au intervenit polițiștii feroviari din Caserta, carabinierii din Montecalvo Irpino, reprezentanți ai RFI, pompierii din Grottaminarda, echipajele medicale de la 118 și un elicopter sosit din Salerno.
Din păcate, însă, pentru românul nostru nu s-a mai putut face nimic. În ciuda eforturilor depuse de medici, deznodământul intervenției a fost tragic: tânărul a fost declarat mort.
Ulterior, trupul neînsuflețit a fost transferat la morga spitalului Rummo din Benevento, fiind pus la dispoziția magistraturii, pentru verificările necesare și pentru recunoașterea de către mamă.
Anchetatorii au deschis acum o anchetă în acest caz și până la acest moment nu au stabilit exact motivul pentru care tânărul român se afla în tunel.
Însă, sunt luate în calcul și varianta unui accident, dar și varianta unui gest voluntar.Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.