VIDEO: Un șofer român de TIR a fost ajutat de polițiști să repare o pană: ”Mai sunt și oameni cu suflet, nu doar cu funcții!”

VIDEO: Un șofer român de TIR a fost ajutat de polițiști să repare o pană: ”Mai sunt și oameni cu suflet, nu doar cu funcții!”

(Sursa foto: snppc.ro - Facebook)

Trei agenți de poliție din judeţul Hunedoara au ajutat un șofer de TIR care a rămas blocat într-o intersecție pe DN7.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual relatează, duminică, despre ”o altfel de misiune”, potrivit Stiri Diaspora. ”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Simeria, aflându-se într-o misiune de patrulare pe DN7, au observat că traficul rutier se defăşoară îngreunat la ieşirea spre municipiul Deva, formându-se coloane de autovehicule pe ambele sensuri de mers”, anunţă Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual pe pagina de Facebook.

Agenții l-au ajutat pe șofer să își repare pana la TIR

Potrivit acestora, ajunşi la locul ambuteiajului, poliţiştii au constatat că un autotren a rămas în pană, iar conducătorul vehiculului, un bărbat de 34 de ani, din judeţul Argeş, încerca să schimbe roata defectă.

Citește și: Un bodyguard a fost înjunghiat în Suceava. Atacatorul era nervos după ce a fost dat afară din club

”Fără să stea pe gânduri, cei trei agenţi de poliţie, Cristian, Vlad şi Darius, din cadrul Biroului Rutier şi al celui de Ordine Publică, şi-au împărţit rapid sarcinile: aceştia au dat o mână de ajutor conducătorului auto şi au dirijat traficul rutier în zonă, astfel încât, în mai puţin de 20 de minute, autotrenul şi-a putut continua drumul – nu înainte ca şoferul să le mulţumească tinerilor poliţişti pentru sprijinul acordat”, au mai scris sindicaliştii.

Videoclipul  a fost încărcat de Facebook, iar comentariile nu au încetat să apară. ”Bravo lor, polițiștilor!” ,”Felicitări! Mai sunt și oameni cu suflet, nu doar cu funcții!”, ”Așa da...Respect!”, ”Bravo băieți”, sunt doar câteva dintre zecile de comentarii lăsate de oameni la postare.


Editor web
Îți Recomandăm Și...