Astăzi, de Ziua Internațională a Mediului Marin, grădina zoologică din Brașov a oferit un tratament special viețuitoarelor marine aflate în îngrijire, printre care leii de mare, focile și pinguinii.
Evenimentul a fost marcat atât de îngrijitori, cât și de turiști, care au avut ocazia să admire și să sărbătorească aceste animale iubitoare de apă.
Patru lei de mare californieni – Max, Michael, Henry și Tony – au devenit de la începutul acestui an noii locuitori ai grădinii zoologice din Brașov. Pentru a marca această zi specială, aceștia au fost răsfățați cu o cantitate generoasă de pește, aproximativ două kilograme pentru fiecare animal, totalizând șase kilograme pe parcursul zilei.
De asemenea, și pinguinii și focile au fost în centrul atenției. Două foci comune, Elmo și Soa, cu vârste între 2 și 3 ani, au fost aduse recent din Germania și sunt foarte jucăușe și apreciate de vizitatori. În grădina zoologică trăiesc 20 de pinguini, împărțiți în 10 femele și 10 masculi, provenind de la diferite grădini zoologice din Europa.
Ziua Internațională a Mediului Marin este o ocazie importantă la nivel mondial pentru a conștientiza importanța protejării vieții marine. Grădina zoologică din Brașov profită de această zi pentru a sărbători împreună cu vizitatorii prezența acestor specii marine în parc.
În prezent, grădina zoologică găzduiește peste 300 de animale din aproximativ 100 de specii, iar anul trecut a atras peste 310.000
de vizitatori, confirmându-și astfel rolul important în educația și conservarea biodiversității.