Aurel își aduce aminte că pentru el copilăria a fost și mai aspră. Abandonat de tată, a învățat devreme că o pâine se câștigă greu, cu trudă.
„Un tată în vârstă de douăzeci și nouă de ani străbate zilnic Bucureștiul pe bicicletă cu copilul în spate și grija în piept. E o imagine câte o mie de cuvinte, care ascunde o adevărată luptă pentru supraviețuire. Povestea lui Aurel e una tristă, dar el se zbate să-i aducă un final fericit. Face asta pentru ca fiul lui să aibă parte de un alt drum”,
O scenă care tulbură liniștea unei capitale zbuciumate. Printre claxoane și priviri grăbite, un tată pedalează cu lumea lui întreagă în spate, un copil mic prins în scaun. Aurel are douăzeci și nouă de ani și lucrează ca livrator. În lipsa unei alternative își ia copilul cu el la muncă prin ploaie, prin soare, prin aglomerație: „Se bucură. Zice: haide. Abia așteaptă, e nerăbdător, îi place”.
Aurel își aduce aminte că pentru el copilăria a fost și mai aspră. Abandonat de tată, a învățat devreme că o pâine se câștigă greu, cu trudă, răbdare și deseori cu stomacul gol: „Am fost singur, singur cu mama și cu pâinea în buzunar, să cresc destul de greu. Dacă mergea la sapă, la câmp, trebuia să mai ia și pe mine”.
Cu timpul Aurel și-a dorit o viață a lui, o familie care să-i aline golurile copilăriei.
Câțiva ani mai târziu a cunoscut sprijinul lui neclintit la bine și la rău: „Am plecat de jos începând de la lingură, farfurie, chirie și după doi, trei ani ne-am dorit și copilul, a apărut. Copilul este diamantul casei. Este unul singur și este dorit, adică cum să zic eu, fără el nu știu ce m-aș face”.Și pentru el muncește din greu, sperând că într-o bună zi va răsări soarele și pe strada lor: „Dorință mea cea mai mare, cea mai mare e să am o casă care să fie a noastră, un cuibușor cât de mic. Să pornim de la zero cu casa nu m-ar deranja. Știu să fac material, știu să pun BCA peste BCA, nu e așa ușor cum zic din gură”.
Până atunci se descurcă așa cum pot, sprijiniți din când în când de oameni cu inimă mare, care le întind o mână de ajutor.
