VIDEO Violența în școli, un fenomen din ce în ce mai greu de stăpânit

În timpul unei pauze școlare din Baia Mare, doi elevi de clasa a 8-a s-au luat la bătaie, lovindu-se reciproc cu pumnii și picioarele, în timp ce colegii lor priveau și filmau scena.

Imaginile surprinse au șocat comunitatea și au readus în prim-plan o problemă gravă: creșterea fenomenului violenței în școli. Fenomenul violenței în școli pare să fie scăpat de sub control atât pentru autorități, cât și pentru profesori și părinți, iar situația devine tot mai alarmantă.

Conform datelor poliției pentru anul școlar 2024-2025, au fost înregistrate peste 1870 de cazuri de violență fizică în unitățile de învățământ. Dintre acestea, 1660 au constat în loviri sau alte forme de agresiune fizică.

Mai grav este faptul că în peste 100 de cazuri elevii au folosit obiecte periculoase, precum cuțite, spray-uri lacrimogene sau bâte, ceea ce ridică nivelul de pericol și gravitate al acestor incidente.

Aceste cifre confirmă faptul că violența în școli nu mai este un fenomen izolat, ci o problemă sistemică care necesită intervenții urgente din partea autorităților, cadrelor didactice și părinților. Este esențial să se găsească soluții eficiente pentru a proteja elevii și a asigura un mediu școlar sigur și propice dezvoltării armonioase. 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri