Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, luni, după ce Klaus Iohannis a afirmat că este ”în plin război cu PSD”, că preşedintele ar trebui să fie ”garantul unităţii naţionale”. ”Unde este unitatea, atunci când preşedintele ne declară în stare de război”, a spus Dăncilă, afirmând că şeful statului este în război deschis cu Constituţia României şi ar fi trebuit să demisioneze.
”Am citit în presă declaraţiile preşedintelui în funcţie, care se închipuie «într-un plin război cu PSD» şi care îşi instigă partidul la ură şi la lupte imaginare. Articolul 80 din Constituţie spune că preşedintele este garantul unităţii naţionale. Unde este unitatea, atunci când preşedintele ne declară în stare de război? Unde este imparţialitatea preşedintelui care îi îndoctrinează şi îi alimentează cu ură pe cei ce urmează să compună viitorul Guvern al României?”, a scris, luni, pe Facebook, Viorica Dăncilă.
Aceasta susţine că ”preşedintele se află într-un război deschis cu Constituţia României şi legile”.
”Klaus Iohannis se poate închipui în tot felul de războaie, însă adevărul este că preşedintele se află într-un război deschis cu Constituţia României şi cu legile, cu munca şi bunul simţ, într-un permanent război cu românii
Citeste si: Deputat PSD: Iohannis a rezolvat prin trădare schimbarea Guvernului Dăncilă
În finalul mesajului, aceasta a afirmat că ”orice alt om cu responsabilitatea funcţiei şi cu o minimă decenţă ar fi demisionat de mult din fruntea statului român”.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, la întrunirea liberalilor din zona Vest, că PNL şi românii sunt în război cu PSD care, din prima zi de mandat, a început ”să atace România şi pe români”. ”Au început cu justiţia, ei gaşca de penali, au început să înşurubeze neamuri şi pretenari în învăţământ, în sănătate şi nu s-au mai oprit”, a spus şeful statului. Iohannis a precizat că cineva trebuia să spună ”atât”, ceea ce el a făcut împreună cu PNL.