Vladimir Putin, catalogat de Senatul SUA drept un criminal de război
Senatul Statelor Unite a adoptat marţi în unanimitate o rezoluţie prin care îl condamnă pe preşedintele rus Vladimir Putin drept criminal de război, informează Reuters.
Deși Putin definește acțiunea sa militară din Ucraina drept o invazie, și nu un război în toată regula, acesta a primit, din partea Senatului SUA, „titlul” de criminal de război.
Rezoluţia, introdusă de senatorul republican Lindsey Graham şi susţinută de senatorii ambelor partide, încurajează Curtea Penală Internaţională de la Haga şi alte state să vizeze armata rusă în orice investigaţie a crimelor de război comise în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.
Vladimir Putin nu poate scăpa de responsabilitatea atrocităţilor comise împotriva poporului ucrainean
„ Toţi ne-am unit împreună, în această Cameră, democraţi şi republicani, pentru a spune că Vladimir Putin nu poate scăpa de responsabilitatea atrocităţilor comise împotriva poporului ucrainean ”, a spus liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, într-un discurs ţinut înaintea votării.
Citeste si: Klaus Iohannis merge astăzi la Chișinău pentru a discuta cu președintele Republicii Moldova
Rusia îşi denumeşte acţiunile o „operaţiune militară specială” de demilitarizare şi denazificare a Ucrainei, iar preşedintele Putin a vorbit despre Ucraina ca despre o colonie americană cu un regim marionetă şi fără tradiţia unei statalităţi independente.
Astăzi se reiau negocierile
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că i s-a transmis faptul că, acum, după ultima rundă de negocieri cu Rusia, poziţiile sună „mai realist”, dar este nevoie de timp pentru ca deciziile
să fie în interesul Ucrainei.Citeste si: Personalul și pacienții celui mai mare spital din Mariupol au fost luați ostatici de către trupele ruse
Președintele ucrainean nu se oprește din a informa atât poporul său, dar și celelalte state, de starea Ucrainei și de toată situația care se petrece în momentul de față.
„ După cum mi s-a spus, poziţiile din negocieri sună acum mai realist.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”