Vladimir Putin, furios pe companiile occidentale care "au trântit uşa sfidător”. Anunț de ultim moment de la Kremlin

Chiar înainte de convorbirea istorică pe care Vladimir Putin o are azi cu Donald Trump, liderul de la Kremlin s-a dezlănțuit la adresa companiilor occidentale, în cadrul unui forum de afaceri la Moscova.

Vladimir Putin, mesaj dur de la Kremlin

Vladimir Putin a cerut guvernului de la Moscova să monitorizeze companiile occidentale care ar putea avea acorduri de răscumpărare pentru a se asigura că fiecare caz este analizat cu atenţie.

Citește și: Emoții pentru România înainte de discuția lui Trump cu Putin. Rusia cere controlul asupra unor porturi de la Marea Neagră

Companiile occidentale care "au trântit uşa sfidător” atunci când au părăsit Rusia nu vor avea voie să-şi răscumpere afacerile pe care le-au părăsit pentru sume mici sau să ocupe nişe pe care le-au luat deja companiile locale, a declarat marţi liderul rus Vladimir Putin.

Sute de firme occidentale au ieşit din Rusia după ce Moscova a trimis zeci de mii de trupe în Ucraina, în februarie 2022.

Vladimir Putin, mesaj dur de la Kremlin

Vladimir Putin, mesaj dur de la Kremlin

(sursa foto: Kremlin.ru)

Companiile au avut abordări diferite, unele vânzând, altele predând cheile managerilor existenţi sau, în unele cazuri, abandonând complet activele, potrivit News.ro.

Unele companii vestice, cum ar fi Renault, McDonald's şi Henkel, au convenit asupra unor opţiuni de răscumpărare la ieşirea de pe piaţă, deşi termenii acestor acorduri au fost în mare parte păstraţi secret.

Vladimir Putin: "Concurenţii noştri vor dori să ne slăbească şi să ne limiteze"

Companiilor care au plecat sub presiune politică internă şi şi-au vândut activele la un preţ de nimic nu ar trebui să li se permită să le răscumpere pentru aceeaşi sumă mică, a spus Putin. „Dacă nişa unei companii occidentale este deja ocupată de o afacere rusă, atunci, cum spunem noi, trenul a plecat”, a declarat Putin.

El a avertizat, de asemenea, mediul de afaceri rus că sancţiunile occidentale împotriva persoanelor şi întreprinderilor ruse, în total de 28.595,

potrivit unui bilanţ al Ministerului de Finanţe, nu sunt temporare şi că, chiar dacă acestea vor fi atenuate, vor apărea alte obstacole în calea afacerilor.

"Nu ar trebui să sperăm la o libertate completă a comerţului, a plăţilor şi a fluxurilor de capital”, a mai spus Putin.


Autor
Îți Recomandăm Și...