
Vladimir Putin se teme să nu fie asasinat chiar de unul dintre generalii săi
Cine îi vrea moartea lui Vladimir Putin? Liderul de la Kremlin a condus, ieri, ședința Consiliului de Securitate comunicând cu generalii săi în regim de videoconferință, adică prin intermediul unui ecran uriaș, de teamă să nu fie asasinat chiar de unul dintre cei care îi sunt alături.
Un miliardar rus, care a părăsit Moscova, a anunțar joi că Vladimir Putin dorește să păstreze distanța și față de invitații săi, dar și față de generalii de armată, pentru că se teme că va fi asasinat și dă semne de paranoia.
Putin se teme că va fi ucis
"A ales să se afișeze singur, să nu se întâlnească cu ei. Este foarte interesant tot decorul în care a apărut, pentru că tot ce vedem în jurul lui este de o ordine impecabilă.
Pare că a avut un scenograf care s-a ocupat de acest decor, de lumină.
Putin le cere vecinilor să nu escaladeze tensiunile
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a cerut vineri vecinilor Rusiei să nu escaladeze tensiunile, în a noua zi după ce Moscova şi-a trimis forţele armate în Ucraina, transmite Reuters.
"Nu avem intenţii rele la adresa vecinilor noştri. Şi i-aş sfătui şi pe ei să nu escaladeze situaţia, să nu introducă nicio restricţie. Ne îndeplinim obligaţiile şi vom continua să le îndeplinim", a declarat Putin într-o serie de remarci televizate.
Citeste si: Doi maramureșeni s-au filmat în timp ce anunțau la un megafon că a început războiul
"Aici, nu vedem rostul să agravăm sau să înrăutăţim relaţiile noastre. Şi toate acţiunile noastre, dacă vor apărea, vor apărea întotdeauna ca răspuns la acţiuni neprietenoase, acţiuni împotriva Federaţiei Ruse", a adăugat el.
Potrivit Reuters, Putin a fost prezentat la televiziune în timp ce participa online, de la reşedinţa sa de la periferia Moscovei, la ceremonia de arborare a drapelului la un feribot în nordul Rusiei.
Citeste si: Vladimir Putin spune că a discutat cu Aleksandr Lukaşenko cu privire la accesul Belarusului la Marea Baltică
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.