Vladimir Putin a comis-o, din nou. Rusul și-a trucat prezența la o întâlnire oficială. Un detaliu l-a dat de gol și demonstrează că este o filmare fabricată.
Mai mulți experți în acest domeniu au anunțat că Putin a trucat o întâlnire oficială. Rusul apare la o ședință cu angajații companiei aviatice Aeroflot, dar în realitate el nu a fost prezent. Specialiștii arată detaliul care l-a dat de gol, dar explică și cum s-a măsluit filmarea.
În mass-media se vehicula o informație, potrivit căreia Putin s-ar afla într-un buncăr în Siberia. Acum o întâlnire oficială trucată a liderului de la Kremlin a fost deconspirată de experții contactați de site-ul Obozrevatel.com. Se pare că președintele rus face eforturi mari pentru a da impresia că este alături de poporul său și nu este un fugar, așa cum a fost etichetat.
Vladimir Putin și-a trucat prezența în cadrul unei întâlniri
Sâmbăta trecută, președintele rus a avut o întâlnire, la aceeași masă, cu un grup de angajați ai companiei Aeroflot, cărora le-a spus că „denazificarea” Ucrainei „decurge conform planului”. Se pare că întâlnirea a fost filmată, iar videoclipul a fot publicat tocmai pentru a demonstra că președintele nu și-a abandonat cetățenii.
Însă planul nu a funcționat așa cum trebuia. Experții care s-au ucupat de trucarea imaginilor au avut o „mică” scăpare. În urma unei analize atente, specialiștii contactați de site-ul Obozrevatel.com au tras concluzia că întâlnirea lui Putin cu angajații Aeroflot n-a existat.
Citeste si: Kremlinul cere ca Ucraina să recunoască Crimeea ca fiind parte a Rusiei
„Cu încetinitorul, puteți vedea că mâna șefului Kremlinului trece la un moment dat prin microfon. Acest lucru poate indica faptul că videoclipul în care Putin se presupune că stă la aceeași masă cu angajații Aeroflot este de fapt editat. Este foarte posibil, dar, în acest caz, complicii invadatorului ar trebui să folosească metode complexe de filmare.(...)
Deci, șeful Federației Ruse nu a putut participa fizic la întâlnire. Ar putea fi filmat cu mai multe camere simultan, din mai multe unghiuri, chiar în buncăr.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.