Volvo a convenit formarea unei alianţe de 300 de milioane de dolari cu Uber pentru dezvoltarea de automobile autonome, aceasta fiind cea mai recentă iniţiativă a unui producător auto de asociere cu companii din Silicon Valley, relatează Reuters.
Parteneriatul va permite producătorului auto suedez, deţinut de grupul chinez Geely, şi Uber, serviciul online pentru împărţirea transporturilor, să aloce împreună resurse pentru dezvoltarea funcţiilor autonome pentru SUV-ul XC90.
Investiţia va fi suportată în mod egal de cele două companii.
Dezvoltarea automobilelor autonome are nevoie de colaborarea dintre firmele de tehnologie şi companiile auto, pentru dotarea vehiculelor cu funcţiile necesare în trafic.
Companii precum Uber vor beneficia de reducerea semnificativă a celor mai mari costuri, cele de plată a şoferilor, dacă vor include vehicule autonome în flotele lor.
Pentru producătorii auto, capacitatea consumatorilor de a rezerva un taxi printr-o simplă aplicatie sau de a închiria o maşină cu ora riscă să scadă interesul acestora pentru a deţine un automobil propriu.
Toyota Motor a anunţat că va investi o sumă nedezvăluită în Uber, în timp ce Volkswagen va susţine Gett, o companie de servicii pentru împărţire a transporturilor.
General Motors a cumpătat o participaţie la Lyft, care concurează Uber.
În cadrul alianţei cu Volvo, Uber va cumpăra automobile ale companiei suedeze, pe care va instala propriul sistem de conducere autonomă, care să răspundă nevoilor specifice ale serviciului pe care îl oferă.
Volvo va folosi acelaşi model de vehicul pentru propriul proiect de conducere autonomă, bazat pe un plan care necesită încă prezenţa unui şofer în acesta.
Investiţia va fi făcută în cercetarea şi dezvoltarea de hardware, cum sunt senzorii utilizaţi în detectarea traficului şi obstacolelor, precum şi software pentru automobile autonome.
”Conducerea autonomă este cheia. Pentru asta este nevoie de dezvoltarea sofware şi de siguranţă”, a spus directorul general al Volvo, Hakan Samuelsson.
Acordul nu opreşte Volvo şi Uber să încheie alianţe cu alte companii.
Volvo intenţionează să lanseze un experiment pentru maşini autonome în China, Marea Britanie şi Suedia.
Maşinile autonome vizate de Volvo vor fi ca maşinile obişnuite, dar vor alerta şoferii atunci când va fi posibilă activarea sistemului de autopilot, pe autostrăzi sau anumite zone, precum cartierele cu porţi sau parcurile industriale, dându-le opţiunea de a păstra sau ceda controlul.