Rapperul Wiz Khalifa a fost ridicat de polițiști de pe scenă, în timpul prestației de la Beach Please, după ce și-a aprins un joint. Ce s-a întâmplat cu cântărețul și ce acuzații îi sunt aduse.
Prestația lui Wiz Khalifa la Beach Please a fost oprită de autorități. Rapperul a fost suprins în timp ce își aprindea un joint pe scenă, fapt care a atras ridcarea acestuia pentru consum de droguri.
Wiz Khalifa, ridicat de pe scenă după ce și-a aprins un joint
Wiz Khalifa a aurcat seara trecută pe scenă la Beach Please. În timpul prestației, rapperul și-a aprins un joint de cannabis, lucru interzis prin lege în România.
„La data de 14 iulie 2024, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, au documentat activitatea unui bărbat (cetăţean SUA), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc. Faţă de cel în cauză, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale”,
Autoritățile l-au ridicat imediat pe rapper, care a fost condus la secție unde a fost audiat.
Potrivit informațiilor transmise de cancan.ro, Wiz Khalifa le-ar fi arătat polițiștilor un document care demonstrează că a consumat joint-ul sub prescripție medicală.
Wiz Khalifa este acuzat de deținere în vederea consumului propriu. Conform sursei citate anterior, rapperul avea în posesie mai puțin de două grame, ceea ce nu îl incriminează de comiterea infracțiunii de trafic de droguri.
Cine este Wiz Khalifa? Rapperul a mai avut probleme cu legea
Numele rău real este Cameron Jibril Thomaz. În vârstă de 36 de ani, rapperul este cunoscut sub numele de Wiz Khalifa.
Acesta este recunoscut pentru stilul său excentric de pe scenă, dar și pentru promovarea propriului brand de cannabis, Khalifa Kush, lansat în anul 2016.
Din cauza drogurilor, Wiz Khalifa a mai avut probleme cu legea.
Wiz Khalifa este unul dintre cei mai cunoscuți rapperi din lume. Printre cele mai cunoscute melodii se află „Black and Yellow” și „See You Again”, poziționată în topul Billboard Hot 100 timp de 12 săptămâni consecutiv.