Zile şi nopţi geroase în toată ţara! Meteorologii nu au deloc veşti bune

Temperaturile au scazut simtitor in aproape toata tara, cu putin timp inainte de prima zi oficiala de iarna. Iar meteorologii nu au vesti bune. Vom sarbatori Ziua Nationala cu maxime negative.

Author: M. P. joi 29 noiembrie 2018 , 18:11

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

 

E 7 dimineata si oamenii se aduna in statii. Obstacolul din drumul spre munca a fost astazi temperatura. Minus 4 grade si un vant care i-a obligat pe trecatori sa mareasca pasul.

Temperatura normala pentru sfarsitul lunii octombrie este cuprinsa intre plus 6 si minus un grad.

Numai ca astazi s-a ajuns la minime chiar de minus 8 grade. Dar oamenii n-au fost luati prin surprindere.

Experienta i-a invatat pe cei mai multi cum sa se pregateasca.

Petre Nechita, reporter Stirile Kanal D: Trebuie sa intelegem ca valoarea inregistrata de termometru nu spune tot adevarul. Daca, de exemplu, bate vantul, atunci temperature resimtita va fi mult mai scazuta.

Dupa pranz, am avut parte de o supriza. Temperatura a scazut sub valoarea de la ora 7 dimineata. Din cauza vantului, trecatoririi resimteau aproximativ minus 8,  minus 9 grade.

In statiile de metrou nu mai aveai unde sa arunci un ac in aceasta dimineata.

A fost haos la metrou, in aceasta dimineata. Din cauza frigului, mai multi bucuresteni au ales sa coboare la metrou, asa ca subteranul a fost supraaglomerat.

Oamenii aproape ca s-au calcat in picioare, in dorinta de a urca in trenuri, pentru a ajunge la munca. Peronul a fost, pur si simplu, neincapator.

Vagoanele au fost pline pana la refuz.

Pe Aeroportul Otopeni, aeronavele au fost verificate inca de la primele ore ale diminetii. Unele au avut nevoie de lucrari de intretinere. Surprinzator este ca nu s-au efectuat proceduri de degivrare. Cel putin asta spun reprezentantii aeroportului. Nu au fost degivrate nici aeronavele si nici pistele si platformele aeroportului. Mercurul a scazut pana la minus 3, chiar minus 4 grade, in aceasta dimineata, in zona Otopeni.

Iar specialistii in aviatie spun ca este absolut necesara degivrarea atunci cand termometrele inregistreaza sub 1 grad Celsius. Pilotii spun ca ar trebui sa se degivreze chiar daca nu s-a format un strat de gheata pe avionul aflat la sol. Asta pentru ca temperatura scade cu 5 grade Celsius, pe suta de metri altitudine, si-atunci pericolul formarii ghetii pe aeronava este iminent. Se poate ajunge chiar la prabusirea aeronavei.

Insa, pasagerii care asteptau astazi in zona de check-in nu se gandeau la acest pericol, ci se bucurau ca nu au parte de intarzieri mari, asa cum s-a intamplat cu o zi inainte. Mai ales ca pentru unii dintre ei, incepe deja vacanta de sarbatori.

Astazi s-au inregistrat intarzieri relativ mici, de 20-30 de minute, la mai multe curse. Toate au fost cauzate de lucrarile de intretinere la aeronave.

 


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Alex Velea a dat cărțile pe față! Adevărul despre cearta cu Zannidache: ”Până la urmă,... Alex Velea a dat cărțile pe față! Adevărul despre cearta cu Zannidache: ”Până la urmă, așa este viața”
spotmedia.ro
Jurnaliştii şi studenţii sunt ţintele unui nou sistem de supraveghere cu recunoaștere... Jurnaliştii şi studenţii sunt ţintele unui nou sistem de supraveghere cu recunoaștere facială din China
spotmedia.ro
Când PSD nu se poate abține. Rânjetul lui Dragnea în noua coaliție Când PSD nu se poate abține. Rânjetul lui Dragnea în noua coaliție
b1.ro
Oana Roman, criză de nervi din cauza polițiștilor: „Nu sunteți în stare de nimic!” Oana Roman, criză de nervi din cauza polițiștilor: „Nu sunteți în stare de nimic!”
infoactual.ro
Premoniția înspăimântătoare a Babei Vanga pentru 2022. Oamenii ar putea să se piardă... Premoniția înspăimântătoare a Babei Vanga pentru 2022. Oamenii ar putea să se piardă complet
infoactual.ro
Baba Vanga: Oamenii vor ajunge in cele din urma sa isi cunoasca fratii lor spirituali... Baba Vanga: Oamenii vor ajunge in cele din urma sa isi cunoasca fratii lor spirituali din alte lumi
evz.ro
Răsturnare de situație: Cine pleacă de la Antena Stars după bătaia de la toaletă?... Răsturnare de situație: Cine pleacă de la Antena Stars după bătaia de la toaletă? „Mi-au interzis să vorbesc”
doctorulzilei.ro
Jurnalist ieșean, efecte secundare grave după a doua doză. „Nu voi face cea de-a treia... Jurnalist ieșean, efecte secundare grave după a doua doză. „Nu voi face cea de-a treia doză a vaccinului, deși acum o lună eram convins că o voi face/ Dacă nu mă operez ajung în cărucior”
romaniatv.net
SOV, mesaj FULMINANT de 1 Decembrie: Stăm încremeniţi, ca măgarul în pantă. Nişte... SOV, mesaj FULMINANT de 1 Decembrie: Stăm încremeniţi, ca măgarul în pantă. Nişte bulangii au decis soarta noastră! Afară din NATO şi UE
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si